Vremea în luna iunie va fi mai rece decât ar fi normal. În trei din următoarele patru săptămâni vor fi ploi torențiale

de Stiri Buzau Media

Temperaturile vor fi mai scăzute decât valorile normale specifice lunii iunie, anunță meteorologii care au anunțat prognoza meteo până în 28 iunie. În trei din următoarele patru săptămâni, va ploua abundent în mai multe zone ale țării.

Săptămâna 31 mai – 7 iunie

Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele specifice acestei perioade, în întreaga țară. Vremea va fi mai rece în regiunile estice.

Va ploua abundent în estul și sud-estul teritoriului. Ploile vor fi mai puține în regiunile intracarpatice, iar în restul țării vor fi la un nivel apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 7 iunie – 14 iunie

Temperaturile medii ale aerului vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în întreaga țară.

Cantitățile de precipitații vor fi local excedentare în regiunile sudice și în cele montane aferente, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Săptămâna 14 iunie – 21 iunie

Vremea va fi mai rece decât normalul acestei perioade, în toate regiunile, dar mai ales în cele estice.

Ploile vor fi abundente în regiunile centrale și nordvestice, iar în restul țării regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 21 iunie – 28 iunie

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, posibil ușor mai coborâte în regiunile estice.

Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în regiunile vestice, sud-vestice și la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Știri despre: ,