Dep. Laurențiu Țepeluș – comunicat de presă

Text asumat de Laurențiu Țepeluș

Laurențiu ȚEPELUȘ – primul an de mandat parlamentar

Profesorul buzoian Laurențiu Țepeluș a devenit în urma alegerilor din 2020 deputat în Parlamentul României, membru al grupului parlamentar PSD, și secretar al Comisiei pentru învățământ.

Pe parcursul celor două sesiuni ordinare din 2021 deputatul social democrat a semnat 35 de inițiative legislative din care, până la ora actuală, 5 au parcurs procedura completă și au fost promulgate legi.

Unul din proiectele care au fost promulgate este Legea nr.271/2021 pentru modificarea şi completarea art. 112 din Legea educației naționale nr. 1/2011. Prin acest act normativ se permite autorităților locale schimbarea destinației imobilelor școlare lăsate în paragină din cauza lipsei elevilor fără avizul Ministerului Educației, aviz care de cele mai multe ori era negativ, clădirile devenind un risc pentru comunitate. Legea mai prevede și ca, în cazul în care în comunitatea respectivă va apărea din nou nevoia unei școli, administrația locală să readucă imobilul la standardele necesare orelor de curs sau să asigure un alt spațiu pentru desfășurarea cursurilor.

Un alt proiect, care a devenit Legea nr.273/2021, este cel care introduce educația financiară în domeniile de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului. Prin dobândirea de competențe financiare tinerii vor începe viața de adulți mult mai bine pregătiți în gestionarea finanțelor proprii, vor ști ce presupune un credit sau să facă diferența între conturile de credit și debit, precum și importanța economisirii.

Legea nr.303/2021 pentru completarea art. 23 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții a introdus posibilitatea executării lucrărilor de construcții pe terenuri extravilane pentru construcțiile cu destinație agricolă fără a mai fi necesară realizarea PUZ-ului de trecere în intravilan și a deblocat activitatea fermierilor care, astfel, se vor putea dezvolta și vor avea acces la fonduri europene.

În procedură legislativă se mai află proiecte care vizează calitatea educației, protecția și promovarea drepturilor copiilor, protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării, protecția consumatorilor casnici de energie electrică și gaze, dar și măsuri de sprijin pentru IMM-uri, protecția mediului sau încurajarea dezvoltării infrastructurii turistice.

„Domeniul educației are o mare pondere în activitatea mea, atât prin prisma meseriei și vocației de profesor, cât și prin calitatea de membru și secretar al Comisiei pentru învățământ. Încerc să analizez fiecare propunere de act normativ care este supusă atenției comisiei din punct de vedere al oportunității și impactului pozitiv sau negativ pe care l-ar putea avea în domeniul educației, trecându-l prin filtrul experienței anilor la catedră și de conducere a unei instituții de învățământ. Votul favorabil este, bineînțeles, acordat celor care se înscriu în categoria impactului pozitiv. În același timp, nu trebuie ignorate celelalte aspecte ale „vieții cetății” și doresc să îmi aduc contribuția ori de câte ori o propunere legislativă poate îmbunătăți un domeniu, fie prin inițiativă, susținere sau amendare a textului normativ.”-Laurențiu Țepeluș

De asemenea, în cadrul activității de control parlamentar, deputatul buzoian a adresat miniștrilor 8 întrebări și a semnat 6 moțiuni, dintre care 4 simple. Una din moțiunile de cenzură semnate a pus capăt guvernării Cîțu și declinului economic și social pe care acesta l-a promovat. Primul an de mandat mai numără 15 luări de cuvânt în plenul Camerei Deputaților și ședințelor comune cu Senatul, precum și 2 declarații politice.

„Pe parcursul următorilor ani de mandat îmi propun să promovez intervenții legislative care încurajează modernizarea sistemului de educație și îmbunătățirea tuturor palierelor care afectează nivelul de trai al cetățenilor, să mențin un dialog regulat și constructiv cu aceștia, să fiu cât mai obiectiv în activitatea mea și să susțin interesele Buzăului pentru dezvoltare socio-economică în beneficiul buzoienilor.”-Laurențiu Țepeluș

Următoarea sesiune parlamentară ordinară va începe în data de 1 februarie 2022.

laurentiu tepeluspsd buzau