Liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu, reales chestor al Camerei Deputaților, iar deputatul Sorin Lazăr, desemnat șef al Comisiei de Buget-Finanțe

de Stiri Buzau Media

Biroul permanent pentru actuala sesiune parlamentară a fost aprobat luni, de către plenul Camerei Deputaţilor. Prin urmare, liderul PSD Buzău, Marcel Ciolacu a fost desemnat chestor al Camerei Deputaților, în timp ce deputatul Sorin Lazăr a fost ales șef al Comisiei de Buget-Finanțe. Noul Birou permanent a fost aprobat cu 166 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi un vot nul.

Astfel, pentru actuala sesiune parlamentară, BP va fi format din preşedinte – Liviu Dragnea (PSD), vicepreşedinţi – Florin Iordache, Carmen Mihălcescu, Eugen Nicolicea (PSD) şi Marilen Pirtea (PNL), secretari – Mircea Drăghici (PSD), Cristian Buican (PNL), Silviu Dehelean (USR) şi Dragoş Zisopol (minorităţile naţionale), chestori – Marcel Ciolacu, Cătălin Rădulescu (PSD), Seres Denes (UDMR) şi Andrei Gerea (ALDE).