Se dă startul pentru campioni! Începe “CUPA CARTIERELOR”

de Stiri Buzau Media
minifotbal

minifotbalStartul celei de a VII-a ediții a campionatului de minifotbal ‘’CUPA CARTIERELOR”  se va da pe data de 6 iulie, pe stadionul „Cornel Negoescu” din municipiul Buzău.

La acest campionat participă 52 de echipe, care au fost împărțite pe trei grupe de vârstă: grupa “16 ani”, grupa “19 ani’’, grupa ‘’peste 19 ani”.

Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor a avut loc pe 1 iulie.

 Inițiatorii acestui minicampionat de fotbal sunt polițiștii de proximitate, din cadrul Poliției municipiului Buzău alături de partenerii F.C. GLORIA BUZĂU, Consiliul Județean Buzău, Primăria Municipiului Buzău, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Buzău si Asociația Județeană de Fotbal Buzău.

 Scopul acestei inițiative este acela de a determina tinerii din municipiul Buzău să își petreacă timpul liber într-un mod sănătos, adecvat vărstei lor.

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns