Selecționata AJF Buzău, luptă astăzi pentru încă o victorie, în fața unui adversar redutabil

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:frf.ro
Sursa foto:frf.ro

După debutul excelent din etapa superioară, respectiv în Grupa 2 Intermediară a competiţiei Region`s Cup, în fața selecționatei Irlandei,  reprezentativa judeţeană a AJF Buzău va întâlni astăzi, pe stadionul ,,Gloria”, de la ora 19:00, un adversar puternic – reprezentanta Angliei. Cele două echipă de pe poziții diferite în acest meci. Reprezentanta Angliei a obținut un punct, în urma egalului cu reprezentanta Slovaciei, în prima partidă disputată în cadrul turneului preliminar UEFA Regions`Cup. De cealaltă parte, românii au în spate 3 puncte, din victoria obținută în fața irlandezilor. După prima dispută AJF Buzău, ocupă prima poziție, urmată de North Riding Football League (Anglia) și West Slovak Football (Slovacia) care au obținut fiecare cât un punct și Region 2 Munster/Ulster (Irlanda) care nu are nici un punct. UEFA Region`s Cup este o competiție dedicată echipelor practicante de fotbal amator, organizată de UEFA.

Echipa AJF Buzău:

  • Portari: Marius Gentă (Victoria Munteni), Ionuţ Guiu (Petrolul Berca);
  • Fundaşi: Alexandru Crăciun (Team Săgeata), Ionuţ Istrate (Voinţa Lanurile),  Cosmin Milea (Voinţa Lanurile), Ion Ştefan (CS Cornu), Georgian Vişteanu (Team Săgeata),Cristian Zaplaic (Team Săgeata);
  • Mijlocaşi:Georgian Alin Bălan (Avâtul Zărneşti), Vladimir Butufei (CS Păuleşti) Cristian Gavrilă (CS Cornu), Dragoş Ioniţă (SCM Gloria Buzău), Gabriel Mihăescu (Metalul Buzău), Mihai Modruz (Petrolul Berca), Ionuţ Stancu (Team Săgeata), Irinel Voicu (Montana Pătârlagele);
  • Atacanţi: Mihai Babageanu (SCM Gloria Buzău); Andrei Băcioiu (CS Cornu), Sorin Butiseacă (Team Săgeata), Andrei Ciobanu (CS Păuleşti), Constantin Paşa (Tricolorul Gălbinaşi).