fbpx

Anunț privind programul de eliberare a certificatului de cazier judiciar

Vă aducem la cunoștință că de mâine, 15 octombrie, va funcționa zilnic, în intervalul orar 08.00-14.00.

Având în vedere măsurile instituite la nivel național și luând în considerare necesitatea aplicării în continuare a unor măsuri și reguli care să urmărească cu prioritate prevenirea și reducerea riscurilor de răspândire a transmiterii virusului SARS-CoV-2, precum și responsabilitatea ce revine autorităților și instituțiilor publice în acest sens, atât față de propriii angajați, cât și față de persoanele care se prezintă la ghișeu, facem apel la cetățeni să respecte regulile de distanțare socială atunci când se prezintă la ghișee pentru a solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar sau a adeverințelor de integritate comportamentală.

Accesul în incinta ghișeelor va fi permis DOAR pentru persoanele care poartă măști de protecție.

Adresăm rugămintea cetățenilor să dea dovadă de înțelegere, de responsabilitate și să respecte cu strictețe recomandările autorităţilor statului. Abaterea de la aceste recomandări poate antrena riscuri majore, periclitând siguranța şi sănătatea cetățenilor!

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult