fbpx

ReFRESH Aspire Teachers – Peste 100 de profesori și lideri educaționali se reunesc la Târgoviște

 

      Peste 100 de lideri educaționali și profesori din toată țara se reunesc la un eveniment special în Târgoviște

Pe 16 iulie 2022 profesori 14  județe din țară participă la un eveniment special care pune în prim plan fațetele colaborării între profesori, comunități și organizații care accelerează învățarea și schimbarea în sistemul educațional. 

Evenimentul „ReFRESH Aspire Teachers – Cum construim cultura învățării împreună? are loc la Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște. Pe tot parcursul zilei vor avea loc ateliere practice, prezentări, discuții și un panel alături de lideri educaționali, practicieni și profesori cu expertiză în învățare prin colaborare, prin comunități profesionale de practică și inovație curriculară.

Printre invitați se numără Sorin Ion – secretar de stat în Ministerul Educației, Constantin Lomaca – liderul departamentului de științe la Franconian International School în Germania, dr. Daniela Vasile – director educațional la Avenor College, Ionela Neagoe – director la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București (școală-pilot), reprezentanți ai asociațiilor Aspire Teachers, Teach for Romania, AVE, școli publice și private din România. 

Când profesorii colaborează eficient, rezultatele elevilor din urmă cresc. Ne-am propus să aducem cele mai bune practici validate ca să vedem care dintre aceste forme produc rezultate și ce pot face profesorii și liderii educaționali pentru a construi o cultură autentică a colaborării de care depindem cu toții.”, spune Măriuca Morariu, director executiv Aspire Teachers.

Agenda include ateliere despre colaborarea pentru accelerarea competențelor de literație, despre leadership și construirea unor echipe durabile în școlile publice și despre cultura colaborării în școală, pornind de la exemple din școli internaționale. A doua parte a zilei cuprinde un moment surpriză cu membrii comunității Aspire Teachers și o sesiune plenară în care reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor publice vor pune sub lupă ce (nu) funcționează în colaborarea din ecosistemul educațional pentru a produce schimbări cu impact major. 

Participanții sunt profesori de toate vârstele din învățământul preuniversitar din Argeș, Bacău, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Ilfov, Olt, Prahova și Sibiu.

Evenimentul este organizat de Aspire Teachers și susținut local de partenerii: Liceul de Arte Bălașa Doamna din Târgoviște, ISJ Dâmbovița, CCD Dâmbovița.

Detalii despre agendă și invitați la: aspireteachers.ro/refresh-rm-sarat

Despre Aspire Teachers
Un profesor excelent în fața fiecărui copil din România
Din 2016, asociația non-profit susține formarea de calitate a profesorilor din România prin activități aplicate de pregătire cu o curriculă multidisciplinară, cu practici pedagogice de impact adaptate la realitățile secolului 21. Împreună cu ei, dezvoltă comunități de bune practici și resurse educaționale concentrate pe competențele viitorului din anul 2030, pentru o generație de copii și tineri adaptați economiei globale.
www.aspireteachers.ro
www.facebook.com/AspireTeachers

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult