fbpx

Stadiul Campaniei de primire a Cererii Unice de Plată în anul 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) continuă în ritm susținut Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2021.

Pentru că siguranţa în contextul pandemiei Covid 19 este extrem de importantă pentru instituţia noastră, fermierii depun cererea prin mijloace electronice, fără a se prezenta la Centrele judeţene/locale APIA şi/sau Centrul Municipiului Bucureşti.

Începând cu data de 1 martie și până în prezent au fost depuse un număr de 484.871 cereri pentru o suprafață de 3.022.160,35 hectare.

Fermierii completează o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.

Ca în fiecare an funcționarii APIA sunt alături de fermieri pe tot parcursul Campaniei și vor acorda tot sprijinul necesar pentru parcurgerea cu succes a etapelor necesare pentru accesarea fondurilor europene și naționale.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, inclusiv hărțile și listele cu UAT eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate la Centrele APIA și pe site-ul: www.apia.org.ro

Campania se va încheia la data de 17 mai 2021, în conformitate cu prevederile OMADR nr. 46/01.03.2021 privind aprobarea formularului-tip al cererii unice de plată pentru anul 2021.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult