Teach for România și Facultatea de Psihologie și Științele Educației lansează primul program postuniversitar

 

 

 

Este primul program postuniversitar de specializare în leadership educațional, co-creat de către o instituție de învățământ superior și o organizație nonguvernamentală.

Impactul acestui program se traduce în formarea de lideri educaționali pregătiți ca agenți de schimbare care: să intervină local, imediat; să valorizeze experiența acumulată, cu accent pe profesionalizarea managementului școlar și pe regândirea formării pentru cariera didactică. 

Pe termen scurt, programul urmărește să formeze lideri pregătiți să acționeze strategic, eco-sistemic, care vor putea gestiona: proiecte la nivel de cultură organizațională / școlară și de intervenție comunitară, cu impact direct în reducerea inechității; o comunitate profesională centrată pe impact în reducerea inechității. 

Pe termen mediu, programul își propune crearea unor clustere de bună practică în management și leadership școlar, gestionate de lideri educaționali care au o abordare eco-sistemică a inechității din educație; formarea unor agenți de schimbare în educație, capabili să propună politici publice coerente. 

 

https://teachforromania.org/curs-postuniversitar-in-leadership-educational/

 

 

 

 

 

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult