Buzăul, reprezentat în conducerea Rețelei Naționale a Muzeelor

de Stiri Buzau Media

Din această săptămână, Buzăul are un reprezentant în conducerea Rețelei Naționale a Muzeelor din România. Este vorba despre directorul Muzeului Județean de Istorie Buzău, Daniel Costache, care a fost ales membru în Comitetul Director al Rețelei, pentru următorii patru ani.

De-a lungul anilor, Muzeul Județean Buzău a contribuit substanțial la dezvoltarea acestui organism național care, conform statutului, organizează activitatea muzeală în zona proiectelor europene, a finanțărilor, dar și în zona implementării unor proiecte internaționale de anvergură.

Faptul că muzeul buzoian are un reprezentat în Comitetul Director al Rețelei Naționale a Muzeelor din România, reprezintă o recunoaștere a activității acestuia și a influenței pe care o are în zona managerială a instituțiilor de cultură din țară. De asemenea, din această postură, muzeul are posibilitatea de a colabora mult mai îndeaproape cu astfel de instituții din țară și din toată lumea.

Știri despre: