Buzoieni, sunteți invitați la teatru! Mâine începe o nouă ediție a Festivalului Internațional COMIC 7 B

Sursa foto: Teatrul George Ciprian Buzău

În perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2019 Teatrul „George Ciprian” cu sprijinul Consiliului Județean Buzău vă invită la Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B – ediția a 4-a, primul eveniment dedicat exclusiv teatrului independent la Buzău. Spectacole excelente de comedie, un eveniment special Focus Ion Băieșu, show-uri de improvizație, spectacole pentru copii și alte evenimente vor avea loc, pentru publicul buzoian.

Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B aduce spectatorilor o serie de evenimente speciale și premiere, iar unul dintre acestea este Focusul Ion Băieșu. Dramaturgul buzoian va reveni „acasă” prin intermediul unei expoziții în premieră absolută, ce va fi deschisă pe toată durata festivalului, în foaierul Teatrului „George Ciprian”. Vor fi expuse obiecte ce i-au aparținut dramaturgului, printre care mașina de scris pe care a folosit-o, ediții princeps ale unora dintre cărțile sale, fotografii din arhiva familiei și altele. Evenimentul va culmina luni, 30 septembrie, de la ora 17.00, cu o întâlnire-eveniment cu regizorul Radu Băieșu, fiul dramaturgului, și va continua cu vizionarea episodului ”Tanța și Costel – În gară la Medgidia” (1966), cu Octavian Cotescu și Coca Andronescu, din serialul de televiziune realizat după scrierile dramaturgului. Intrarea la acest eveniment va fi liberă.

De asemenea, în cadrul Galei de premiere a COMIC 7 B, din 1 octombrie, ora 19.00, spectatorii vor avea ocazia să vadă ”Experimentul”, după textul dramaturgului buzoian, spectacol de teatru ce va încheia Focusul Ion Băieșu.  „Ca la fiecare ediție, este o bucurie să reușim să aducem spectatorilor buzoieni evenimente și premiere de excepție, realizate de teatrele independente. Le mulțumim spectatorilor și ne dorim ca și la această ediție să umple sălile și mulțumim instituțiilor care susțin festivalul – Primăria Buzău, Teatrul George Ciprian și Consiliul Județean,” spune actorul Cristi Martin, inițiatorul și directorul festivalului.

La COMIC 7 B vor veni mulți actori cunoscuți, pe scenă sau în juriu, printre care: Victoria Cociaș, Maria Obretin, Andrei Duban, Iulian Ilinca, Nicodim Ungureanu, Victoria Dicu sau George Constantinescu. De asemenea, în cadrul secțiunii Teatru, spectatorii vor avea ocazia să participe la încă o premieră: spectacolul ”Lemon”, venit din patria teatrului, Grecia. Spectacolul va avea subtitrare în limba română. Spectacolele de teatru se joacă la sala Teatrului „George Ciprian”, iar întreg programul festivalului poate fi consultat pe pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/comic7b/. Festivalul Internațional de Teatru Independent de Comedie COMIC 7 B este organizat de Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Teatrul „George Ciprian” și Consiliul Județean Buzău.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult