Când începe cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de folclor „Plaiurile Mioriţei”?

de Stiri Buzau Media

Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, organizează în perioada 25-28 iulie 2019, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de folclor „Plaiurile Mioriţei”, care se va desfăşura în Parcul Crâng. Astfel, începând de săptămâna viitoare, adică de pe data de 25 iulie 2019, ora 17.30  va avea loc parada tuturor țărilor participante, pe traseul Primărie – Parcul Crâng; urmând ca la 18:30 să aibă loc deschiderea Festivalului în Parcul Crâng. Pentru trofeul de la Buzău se vor lupta ansamblurile folclorice din 7 țări, respectiv: Albania, Franța, Italia, Muntenegru, Spania, Polonia și România. Pe 26 iulie 2019, la ora 18.00, pe scena amplasată în zona obeliscului vor urca Ansamblul „Flori de Liliac”- Cernăteşti, Formaţia de instrumente populare „Petrică Popescu” și ansamblurile folclorice din Franţa, Spania, Muntenegru, România-Vaslui. Sâmbătă, 27 iulie 2019, de la ora ora 18.00, vor urca pe scena din Parcul Crâng, Ansamblul „Drăgăicuţele” din Berca, iar mai apoi concurenții din Albania, Italia, Polonia și România – Buzău. O supriză pentru publicul prezent la evenimentul cultural va fi prezența grupului de dansuri israeliene şi tradiţionale evreieşti „Hora Bucharest”. Buzoienii se vor putea delecta urmărind dansuri israeliene şi tradiţionale evreieşti. Duminică, 28 iulie 2019, de la ora 18.00, pe scenă vor urca, pe rând, ansamblurile folclorice din cele 8 țări participante pentru un scurt program în afara concursului, spectacolul fiind urmat de festivitatea de premiere.