Decalogul lui Octavian Paler

“Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.”
- Să aștepți oricât.
- Să aștepți orice.
- Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăieşti în prezent.
- Să nu numeri zilele.
- Să nu uiţi că orice aşteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viaţa.
- Repetă că nu exista pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
- Nu pune în aceeaşi oală şi rugăciunea şi pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăzneşte să spere singur.
- Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoşti că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic.
- Binecuvântează ocazia de a-ţi aparţine în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuieşte că eşti egoist.
- Aminteşte-ţi că paradisul a fost, aproape sigur, o grotă.
Octavian Paler (2 iulie 1926 – 7 mai 2007),
“Viata pe un peron”
Citește mai multe pe: http://webcultura.ro/decalogul-lui-octavian-paler