Duminică plină de dans și muzică pe alese pentru buzoienii care vin la serbarea folclorică ,,Bob de grâu”

de Stiri Buzau Media

Primăria și Consiliul Local al comunei Cochirleanca organizează începând cu ora 14:00, serbarea folclorică ,,Bob de grâu”. Spectacolul ajuns la cea de-a VII-a ediție adună pe scenă artiști locali și naționali cu cunoscuți. Capul de afiș este Mihaela Gurău care va încânta publicul prezent la eveniment, cu melodiile deja cunoscute din repertoriul său. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută și de artiștii locali care vor urca pe scenă, Mădălina Manolache, Teodora Bîrsan, Mario Buzoianu, Nina Stamate, Mihaela Dumitru, Filofteia Drăghici, Ion Băicuș, Andrada, Alexandra Panaete, Lorena Crăciun și Ionela Bănică, aceasta din urmă fiind de altfel amfitrioana evenimentului.

Comuna Cochirleanca este traversată de șoseaua județeană DJ220, care o leagă spre vest de Poșta Câlnău (DN2) și spre nord-est de Bălăceanu. Prin comună trece și calea ferată Buzău-Focșani, pe care comuna este deservită de gara Boboc. Două obiective de pe teritoriul comunei Cochirleanca sunt incluse pe lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca situri arheologice de interes local. Ambele se află în zona satului Roșioru. Unul, aflat în punctul „Movila Roșioru”, la 400 sud de sat, cuprinde o așezare aparținând culturii Cerneahov din epoca migrațiilor (secolul al IV-lea e.n.) și niște morminte medievale din secolele al XVI-lea–al XVII-lea. Al doilea, aflat la 1 km est de șoseaua dintre Roșioru și Bălăceanu, în locul numit „Valea Cochirleanca”, cuprinde o așezare și o necropolă din epoca migrațiilor (secolele al IV-lea–al V-lea e.n.).