Expoziția temporară „Șoimești, situl arheologic de pe Dealul Merez – o reflectare a preistoriei Munteniei (mileniile IV și III î.Hr.)”

de Stiri Buzau Media

Muzeul Județean Buzău:

Vineri, 17 septembrie, la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, a fost deschisă expoziția temporară „Șoimești, situl arheologic de pe Dealul Merez – o reflectare a preistoriei Munteniei (mileniile IV și III î.Hr.)”.

Vă invităm să vizitați această expoziție și să deslușiți tainele sitului arheologic Șoimești, format la confluența unor lumi și spații culturale diferite: Transilvania, Muntenia și stepa nord-vest pontică. În cadrul acestui sit, specialiști de la Muzeul Județean Buzău și de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova au realizat cercetări extinse între anii 2014-2021.

„Poate cea mai relevantă și impresionantă descoperire […] este un mormânt datând din perioada timpurie a epocii bronzului (aproximativ 2800-2600 cal BC) cu un inventar foarte bogat pentru standardele epocii. O persoană tânără de sex feminin (avea aproximativ 25 de ani) a fost depusă chircit în groapă conform tradiției perioadei, împreună cu două vase și numeroase podoabe din metal (argint și cupru), un șirag din canini și molari de mamifere (câine și vulpe), sute de perle realizate din cochilii de scoici locale (Unio), dar și exotice (Dentallium).” Arhg. dr Alin Frînculeasa