fbpx

Festivalul „BUZĂU IUBEȘTE TEATRU”, o nouă ediție în perioada 11-18 iunie 2022

Săptămâna 11-18 iunie marchează a 17-a ediție a Festivalului „BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU” pe scena Teatrului „George Ciprian” Buzău, cu o selecție de spectacole și evenimente notabile din spațiul teatral național.

 

După doi ani in care atât teatrul, cultura, cât și întreaga societate au avut de suferit, Festivalul BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU își redeschide porțile pentru iubitorii de teatru buzoieni, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Ediția acestui an va avea loc în perioada 11-18 iunie 2022, și enumeră titluri de montări de referință din spațiul românesc, activități și spectacole în aer liber, dar și o expoziție de costume elisabetane în foyerul teatrului.

 

*Remarcându-se drept o tradiție a spațiului cultural buzoian care împlinește 19 ani de la debut, Festivalul de teatru din Buzău este cea mai amplă manifestație culturală cu specific teatral din zonă. Acesta numără 16 ediții încheiate cu succes, care au unit și au bucurat iubitorii de teatru din Buzău și din împrejurimi.

 

BUZĂU / IUBEȘTE / TEATRU și-a reinventat imaginea și a fost redenumit astfel în anul 2017. Așadar, celebrăm împreună cea de-a patra ediție în formula actuală, păstrând iubirea drept temă principală a ediției, exprimată în special prin dragostea de teatru a spectatorilor Teatrului „George Ciprian”. Manifestarea are caracter competitiv, iar   premiile   sunt   acordate   de   două   jurii:   unul   alcătuit   din   specialiști   ai   artelor spectacolului: conf.prof.univ.dr. Maria Zărnescu (critic de teatru), prof.univ.dr.  Ștefania Cenean (scenograf) și Horia Suru (regizor), și un juriu al publicului, ai cărui membri urmează să fie selectați prin tragere la sorți la începutul festivalului.

*

Selecția   de  spectacole,   realizată   de   teatrologul   Carmen   Stanciu,   cuprinde montări reprezentative pentru scena de teatru românească, în regia lui Vlad Massaci, Cristi Juncu, Răzvan Mazilu,  Cristian Ban, Sânziana Stoican,  Radu Iacoban sau Slava Sambriș. Programul festivalului reunește producții ale instituțiilor teatrale: Teatrul Evreiesc de Stat București,   Teatrul   UNTEATRU,   Teatrul   Municipal   „Bacovia”   Bacău,   Teatrul   „Maria Filotti” Brăila, Teatrul „Nottara” București, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul „Toma  Caragiu” Ploiești și  Teatrul EXCELSIOR București.

De   asemenea,   festivalul are   în   program   o  expoziție   permanentă   de   costume elisabetane, „Shakespeare in Love” (curator: scenograf Ștefania Cenean), un atelier de scenografie și un segment de spectacole în aer liber, destinat celor mici, care se va desfășura în toate zilele de weekend din cadrul festivalului (11, 12 și 18 iunie). Acesta prezintă producțiile originale marca Teatrul Oriunde: o adaptare originală a basmului „Croitorașul cel   viteaz”   de   Frații   Grimm   („Croitorașul   cel   mai   cel”)   și   o   demonstrație   de   teatru ambulant inedită,  „Farse Medievale în stil nemedieval”, spectacol dedicat întregii familii.

 

𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲 𝘀𝘂𝗻𝘁 𝗱𝗶s𝗽𝗼𝗻𝗶𝗯𝗶𝗹𝗲 𝗹𝗮 𝗧𝗲𝗮𝘁𝗿𝘂𝗹 „𝗚𝗲𝗼𝗿𝗴𝗲 𝗖𝗶𝗽𝗿𝗶𝗮𝗻”, 𝗹𝗮 𝗔𝗴𝗲𝗻𝘁̦𝗶𝗮 𝗱𝗲 𝗕𝗶𝗹𝗲𝘁𝗲 𝗱𝗶𝗻 𝗯𝗱𝘂𝗹𝗡𝗶𝗰𝗼𝗹𝗮𝗲 𝗕𝗮̆𝗹𝗰𝗲𝘀𝗰𝘂 𝘀𝗮𝘂 𝗢𝗡𝗟𝗜𝗡𝗘.

https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/calendar.php

Reducerea Nu se aplică ONLINE!

Mai multe detalii la 0740.496.561 /  0760.553.761.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult