Midnight Sun – filmul săptămânii la Happy Cinema Buzău

de Stiri Buzau Media

În Midnight Sun, o frumoasă iubire de vară îi schimbă viața unei fete de 17 ani, care visează să simtă mângâierea razelor de soare și bucuria de a vedea lumea la lumina zilei. Katie (Bella Thorne) suferă de o boală foarte rară, care i-ar pune viața în pericol dacă s-ar expune la soare. Forțată să se ferească cu orice preț de lumina naturală, fata își petrece zilele singură în casă, în spatele unor ferestre speciale. Deși este atât de tânără, Katie nu poate decât să viseze la toate experiențele extraordinare pe care și le dorește. După ce îl cunoaște pe Charlie (Patrick Schwarzenegger, fiul cel mare al celebrului Arnold Schwarzenegger), Katie simte pentru prima dată că trăiește cu adevărat. Tinerii îndrăgostiți se întâlnesc numai după asfințit și petrec împreună clipe de neuitat. Însă, mai devreme sau mai târziu, Katie va trebui să-i spună adevărul lui Charlie.