Muzeul Chihlimbarului s-a redeschis

de Stiri Buzau Media

? Muzeul Județean Buzău devine astfel prima instituție muzeală din țară care deschide, în această perioadă de criză generată de pandemie, două expoziții permanente la sediile externe.

? După un amplu proces de reabilitare și modernizare, Muzeul Chihlimbarului se prezintă publicului ca o instituție modernă, din secolul XXI, devenind, prin soluțiile muzeotehnice propuse, un muzeu de referință în peisajul cultural românesc.

? Pepite de chihlimbar, bijuterii (inele, cercei, pandantive, şiraguri de mărgele etc.), unelte de extracție și prelucrare a chihlimbarului (strung din lemn, ciocane, lămpaşe, târnăcop), toate vor putea fi admirate de către vizitatori într-un concept expozițional nou.
Expozițiile de bază valorifică, de asemenea, colecția de flori de mină și exponate de paleofaună, din patrimoniul Muzeului Județean Buzău, precum femurul unui mamut, care a trăit acum 2,5 milioane de ani pe teritoriul județului Buzău.
Totodată, o parte importantă a conceptului expozițional este dedicată “Grotei Nucu-Bozioru”, monument unic al artei preistorice din spațiul țării noastre

? Printre surprizele pregătite publicului se numără vitrina smart, prima de acest fel într-un muzeu românesc, și magazinul de suveniruri, de unde vizitatorii pot achiziționa amintiri din Buzău – obiecte personalizate cu imagini din colecțiile muzeului, dar și ale unor monumente istorice din județ.

? Accesul la vernisaj este permis cu respectarea normelor de igienă și distanțare socială, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19❗️

? Programul de vizitare:
➡️ MIERCURI – DUMINICĂ (10:00 – 18:00, în perioada 1 mai – 30 sept., cu ultima intrare la ora 17:15, respectiv 9:00 – 17:00, în perioada 1 oct. – 30 apr., cu ultima intrare la 16:15);
➡️ LUNI și MARȚI – închis

Știri despre: