Obiect din Tezaurul de la Pietroasele, prezent la o expoziție organizată de către Muzeul Național al Banatului Timișoara

de Stiri Buzau Media

Muzeul Județean Buzău a fost invitat să participe cu obiecte de interes arheologic din patrimoniul propriu la organizarea expoziției ”Interferențe spirituale de la zeii păgâni la creștinism”. Expoziția este organizată de către Muzeul Național al Banatului Timișoara în perioada 29 iunie-02 septembrie 2018. Expoziția cuprinde piese provenind și de la alte muzee din România. Obiectele solicitate sunt patera din Tezaurul de la Pietroasele, precum și un pieptene din os, cu însemnul unui porumbel, obiect descoperit în urma cercetărilor arheologice de pe șantierul de la Pietroasele.