Peste 250 de persoane la deschiderea oficială a Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr

de Stiri Buzau Media

Peste 250 de persoane au participat sâmbătă, 19 septembrie 2019, la deschiderea oficială a Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr – ediția a 7 – a. În deschidere au luat cuvântul Vlad Trifaș – selecționer, Petre Emanoiul Neagu – Președinte Consiliul Județean Buzău, și Gina Chivulescu – director Teatrul „Dramatic George Ciprian”. 

Revizorul” de N. V. Gogol a fost spectacolul din seara deschiderii Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr. 
„Revizorul” montat de Slava Sambriș surprinde societatea românească de astăzi în lumina imposturii. Pornind de la textul lui Gogol, spectacolul prezintă un univers socio-politic de actualitate, în care forme ale superstițiilor prind viață în jurul unor fenomene de amploare: birocrația și corupția. Provinciali bogați, mediocri, importanți în lumea lor, duc ipocrizia, dualitatea și lașitatea la extremă, ceea ce îi face să fie caraghioși și absurzi până la grotesc.

Festivalul SĂPTĂMÂNA TEATRULUI TÂNĂR este concentrat în jurul tinerilor artiști. Selecția din acest an propune spectatorilor nouă titluri provocatoare, adresate publicului de toate vârstele. Majoritatea spectacolelor aduse în festival au fost preluate deja de teatre bucureștene importante. Producțiile au la bază texte clasice sau contemporane, toate vorbind despre problematici de actualitate. De la întâmplări comice amoroase („CERERE ÎN CĂSĂTORIE” după A.P. Cehov), situații limită și neașteptate („POVESTE DIN PATRIA NOASTRĂ”, un scenariu de Emanuel Pârvu și „O ORĂ DE LINIȘTE” de Florian Zeller), până la compromisuri într-un interviu de angajare („METODA G” de Jordi Galceran).

În completarea acestora se regăsește și un one-man-show susținut de actorul Tavi Costin, „TOATE LUCRURILE MINUNATE” de Duncan Macmillan, de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Spectacolul se joacă pe gradene și este o confesiune intimă despre depresie și toate motivele din lume care ne pot ajuta să o depășim.

O invitație la dans este „NIHIL SINE DEO”, spectacol interpretat de Compania Contemporary Creative Dreamers, în această seară. Un spectacol care atinge teme existențiale prin coregrafii ample.

Pentru cei mai mici spectatori, organizatorii au invitat Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești – secția Păpuși cu două povești emoționante. „EXTRATERESTRUL CARE ÎȘI DOREA CA AMINTIRE O PIJAMA”
de Matei Vișniec, regia Radu Dinulescu, este un SPECTACOL 3D și s-a jucat SÂMBĂTĂ, 19 OCTOMBRIE, DE LA ORA 10:30. Spectacolul prezintă universul copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate.
Într-o astfel de casă, își face apariția un extraterestru. El va deveni cel mai bun prieten al copilului. Aventura lui „PETER PAN” după J.M. Barrie, în regia lui Cristian Mitescu, poate fi descoperită vineri, 25 OCTOMBRIE, DE LA ORA 12:00. Alături de un personaj cu care au crescut generații întregi, copiii vor porni într-o călătorie
imaginară palpitantă.

Biletele pentru spectacolele din cadrul festivalului pot fi achiziţionate de la Teatrul „George Ciprian”, de la Agenţia de Bilete a Teatrului ”George Ciprian” situată pe Bulevardul Nicolae Bălcescu dar și online de pe site-ul Teatrului HTTP://WWW.TEATRULGEORGECIPRIAN.RO/CALENDAR.PHP?MONTH=10&YEAR=2019 [2]

Preț bilete:
35 ron – Preț întreg
30 ron – pensionari
20 – copii/elevi/studenți