S-A ÎNTÂMPLAT PE 18 NOIEMBRIE, ÎN ROMÂNIA


1473: Lupta de la pârâul Vodna, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea lui Radu cel Frumos, domnul Munteniei
1840: Premieră la Iași, a comediei ,,Farmazonul din Hârlău”, prima scriere dramatică a lui Vasile Alecsandri, pusă în scenă de Costache Caragiali
1864: Este discutată și aprobată în Consiliul orașului, nouă stemă a Capitalei, având ca element principal imaginea Sfântului Dimitrie Basarabov, desemnat patronul orașului
1874: România a aderat la Convenția internațională pentru îmbunătățirea soartei militarilor răniți din armatele în campanie (Crucea Roșie)
1883: A murit omul politic liberal Vasile Boerescu
1904: S-a născut Mihai Antonescu, avocat, politician român de extremă dreaptă, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri
1906: S-a născut Corneliu Baba, pictor român, membru al Academiei Române
1918: Consiliul Naţional Român Central, prin Marele Sfat Naţional din Transilvania, emite manifestul Către popoarele lumii prin care afirmă în faţa opiniei publice mondiale dorinţa de a se uni cu România
1930: A murit Aurel Lazăr – avocat, membru al Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, deputat, primar al municipiului Oradea
1935: S-a născut Cornel Todea, regizor teatru și realizator de emisiuni de televiziune
1940: S-a născut Apostol Gurău, prozator și eseist român
1952: S-a născut Vlad Rădescu, actor de teatru și film român
1963: Premiera filmului istoric ,,Tudor”, în regia lui Lucian Bratu, film de referință în istoria cinematografului românesc care evocă mișcarea istorică de la 1821
1974: S-a născut Lia Olguța Vasilescu, politician român
1992: A murit Radu Tudoran (Nicolae Bogza), scriitor și traducător
1999: Guvernul adopta Ordonanța de Urgență privind înființarea Agenției pentru Protecția Drepturilor Copilului și reorganizarea activității de protecție a copilului, îndeplinind astfel una din condițiile impuse pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană
2002: Bursa de Valori București a fost admisă ca membru corespondent al Federației Europene a Burselor de Valori, care cuprinde 31 de membri plini și 8 asociați din rândul burselor mari din Europa