fbpx

S-a întâmplat pe 24 martie, în România

Pe 24 martie 1714, în urma conflictului dintre Constantin Brâncoveanu și boierii Cantacuzini, domnul, reclamat la Poartă, este mazilit. Fiul stolnicului Constantin Cantacuzino, Ștefan, capătă domnia.

Sursa foto:wikipedia

1562: Diaconul Coresi a început, la Brașov, tipărirea unui Tetraevanghel slavon. Lucrarea facea parte dintr-o serie mai amplă, de peste 15 volume

1818: Gheorghe Lazăr a fost numit „dascăl” de aritmetică, geometrie și geografie la Școala de la „Sfântul Sava”, unde a inaugurat cursurile în limba română.

1848: Poarta i-a numit domni pe Mihail Sturdza în Moldova şi pe Alexandru Ghica în Valahia

1848: Simion Bărnuţiu redactează la Sibiu o proclamaţie prin care cheamă pe românii transilvăneni să se ridice la luptă pentru desfiinţarea iobăgiei

1880: Se semnează la Bucureşti, România, Tratatul de comerţ şi de navigaţie româno-englez

1912: Este adoptată legea învăţămîntului superior din România

1922: S-a născut Constantin Ionete, economist român, membru de onoare (1993) al Academiei Române

1925: S-a născut Dinu Ianculescu, poet și actor român. Stabilit din 1985 în Germania

1938: S-a născut Teodor Moraru, pictor român

1944: S-a născut Mihai I. Spăriosu, eseist, critic literar, traducător român

1946: A murit Barbu Ştirbey – om politic, om de afaceri, membru de onoare al Academiei Române, prim-ministru

1949: S-a născut Constantin Zărnescu, prozator român

1960: S-a născut Cristian Harnău, publicist și poet român

1960: S-a născut Dan Giosu, poet român

1965: Funcția de președinte al Consiliului de Stat al României a revenit lui Chivu Stoica, în urma decesului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej

1968: S-a născut Laurențiu Mironescu, politician român

1990: A luat ființă Serviciul Român de Informații.

1990: Poezia „Un răsunet”, de Andrei Mureșanu devine imnul național al României.

2001: A avut loc redeschiderea oficială a Galeriei de Artă Românească Modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al României

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult