Să ne reamintim de evenimentele care s-au produs pe 20 iulie, în România

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:wikipedia

În urma înfrângerii răscoalei țărănești condusă de el, Gheorghe Doja  afost capturat și se spune că din ordinul lui Ioan Zapolya, Gheorghe Doja a fost condamnat la moarte prin supliciu pe un tron înroșit în foc. În ziua de 20 iulie 1514, el a fost executat. Capul retezat a fost trimis la Seghedin, iar ceea ce a mai rămas din trup a fost tăiat în patru și țintuit – pentru înfricoșarea mulțimilor – pe porțile orașelor Buda, Pesta, Oradea și Alba Iulia.

Sursa foto:wikipedia

1409: S-a născut Iliaş I,  domn al Moldovei

1600: Dieta Transilvaniei acordă unele înlesniri iobagilor

1707: S-a încheiat a doua domnie a lui Antioh Cantemir în Țara Moldovei și începe a doua domnie a lui Mihai Racoviță

1709: Iau sfârşit „lucrările de întregire” a Şcolii de la Sf. Sava din Bucureşti, cu sprijinul domnitorului Constantin Brâncoveanu

1848: Manifestație de protest pe câmpia de la Filaret („Câmpia Libertății”) împotriva încălcării teritoriului țării de către armata otomană pe 19 iulie (20 iulie/1 august)

1868: S-a născut Miron Cristea, primul patriarh al BOR

1896: A apărut ziarul „Liga ortodoxă”, sub conducerea lui Alexandru Macedonski

1902: S-a născut Sabba S. Ștefănescu, geofizician român

1913: Ziua Aviaţiei şi a Apărării Antiaeriene

1927: A murit la Castelul Peleș, Sinaia, regale României, Ferdinand I

1927: La numai cinci ani, Mihai I devine Regele Românilor în urma morții regelui Ferdinand I

1977: S-a născut Cristian Ghinea, politician, politolog și publicist român

1988: Se inaugurează Muzeul etnografic din municipiul Topliţa, judeţul Harghita

2014: A murit Constantin Lucaci, sculptor român

2016: A murit Radu Beligan, actor român de teatru și film