SĂ NE REAMINTIM ZIUA DE 13 OCTOMBRIE, ÎN ISTORIA ROMÂNIEI

Sursa foto: imagoromaniae

1479: Bătălia de la Câmpul Pâinii, bătălie dintre armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory

1843: S-a născut Ștefan G. Vîrcolici, critic literar, publicist și traducător român, membru corespondent al Academiei Române

1858: S-a născut Take Ionescu, politician român, prim-ministru al României

1879: A fost dată Legea de revizuire a art. 7 din Constituția României, care acorda cetățenie și locuitorilor de altă religie decât cea creștină. Evreii pământeni primeau, astfel, cetățenie română

1898: S-a născut George Mihail Zamfirescu, scriitor roman

1901: În Bucureşti, pe strada ,,13 septembrie”, a fost dezvelit Monumentul eroilor pompieri, în memoria celor căzuţi la 13 septembrie 1848, luptând împotriva trupelor turceşti

1902: S-a născut Ștefan Odobleja, medic român, membru al Academiei Române

1905: S-a născut Coloman Braun-Bogdan, fotbalist român

1922: S-a născut Sergiu Al-George, orientalist, eseist şi traducător, medic; a fost deţinut politic în timpul regimului comunist

1939: Al Doilea Război Mondial: România anunță ,,poziția ei pașnică”

1967: S-a desfășurat, la București, primul colocviu internațional consacrat operei lui Constantin Brâncuși

1951: S-a născut Cristian Stănescu, politician român

1953: S-a născut Gellu Dorian, scriitor român

1954: S-a născut Alexandru Andrieș, cantautor român

1968: S-a născut Bogdan Ciucă, politician român

1969: Au fost stabilite relațiile diplomatice dintre România și Noua Zeelandă

1973: A fost inaugurat edificiul Teatrului de Stat din Târgu-Mureș

1986: A murit George Apostu, sculptor român

1991:  România a stabilit relaţii diplomatice cu Lituania, Letonia şi Estonia

1993: A murit Anton Alexandru Necșulea, inginer român, membru de onoare al Academiei Române

2001: La Teatrul Național din București a avut loc primul festival de Internet din România – ,,INTERNETIC”.

2009: Parlamentul României a aprobat moțiunea de cenzură ,,11 împotriva României” cu 254 voturi pentru și 176 împotrivă

2009: A murit Paul Barbăneagră, cineast româno-francez

2011: A murit Oprea Vlase, antrenor de handbal român

2011: A murit Adina Caloenescu, pictor, grafician și gravor român

2013: A murit Angela Moldovan, interpretă de muzică populară

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: