Sărbătoare mare în comuna Chiojdu

La ediția din acest an, Primăria și Consiliul Local Chiojdu au pregătit localnicilor din comună un spectacol deosebit, la care sunt invitați zeci de artiști populari. Primarul comunei Chiojdu Sergiu Andrei Fătu, a pregătit pentru locuitorii comunei dar și pentru oaspeții care s-au anunțat în număr mare, invitați de soi care să le descrețească frunțile participanților și care să facă din ziua de duminică una greu de uitat. ,,Târgul Mariilor” va începe de la ora 12:00, iar la sărbătoarea comunei Chiojdu au confirmat invitația de a cânta Lorenna, Titu Vânătoru și Lulu Pascu – semifinaliștii de la Românii au talent ediția 2019, trupele Chihlimbar și Secret, Mădălina Manolache, Gabi Coreeanu și Sofia Mosoiu. Pe scenă vor mai urca atât copiii de la Ansamblul Folcloric de Cântece și Dansuri ,,Muntenașii”, cât și cei de la Ansamblul Flori de salcâm din Calvini. Amfitrioana spectacolului folcloric va fi Ionela Bănică.

Dacă ajungeți în comuna Chiojdu să știți că pe teritoriul acesteia se află un monument istoric clasificat drept monument de arhitectură de interes național — casa cu blazoane din spatele școlii de la Chiojdu, clădire datând din secolul al XVIII-lea. De asemenea, mai pot fi vizitate alte trei obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Buzău, ca monumente de interes local. Toate se află în satul Chiojdu, două fiind monumente de arhitectură — casa Vasile Codescu din secolul al XIX-lea și gospodăria Traian Drăgulin (cuprinzând casa, poarta și zidul), datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea — și unul fiind un monument memorial sau funerar — crucea de piatră de la 1712, aflată în curtea bisericii.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult