Teatrul românesc este în doliu! A murit actrița Carmen Stănescu

de Stiri Buzau Media
Sursa foto:AMPress
Sursa foto:AMPress

Actrița Carmen Stănescu a murit acasă, în somn, la vârsta de 92 de ani. Actrița de teatru și film s-a născut la 29 iulie 1925, în București.A studiat Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, promoția 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu. A debutat în 1945 cu rolul Ecaterina Ivanovna în piesa „Frații Karamazov”. Carmen Stănescu a interpretat peste 30 de roluri pe scena Teatrului Național, dar a fost aplaudată și pe scenele altor teatre din București. Actrița, din galeria femeilor frumoase ale scenei românești, a avut un rafinament aparte, iar vârsta a treia nu i-a stins farmecul și distincția.