Teodor Baconschi și-a lansat la Buzău cartea „Averea bunei educații”

de Stiri Buzau Media

Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a găzduit joia trecută lansarea volumului „Averea bunei educații”, semnat de cunoscutul antropolog religios, autor, diplomat și teolog Teodor Baconschi. Cartea a fost prezentată publicului de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Evenimentul a fost organizat de Sectorul Cultural-educațional și a reunit consilieri și inspectori eparhiali, reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare Județene din Buzău și Vrancea, protoierei, preoți, cadre didactice, elevi, dar și alți invitați.

 „Nu se putea găsi un titlu mai potrivit pentru a arăta că, dintre toate bunurile din lumea aceasta, buna educație este, cu adevărat, o avere pe care omul o acumulează în timp, cu efort, cu suferință, cu răbdare, cu credință, și pe care este de dorit să o lase moștenire copiilor săi, însă nu în sensul unei moșteniri materiale, ci ca moștenire culturală și spirituală. După cum spune autorul, cartea aceasta este «o foaie de parcurs pentru cei care vor să devină părinți și pentru cei care, deja părinți, se ocupă de copii minori, în formare». Cu toții vedem și conștientizăm că această dimensiune a devenirii omului, educația, suferă, în ultima vreme, din varii pricini, încât cartea domnului Teodor Baconschi este mai mult decât binevenită; ea izvorăște atât din experiența domniei sale ca părinte a doi copii, cât și din bogata sa cultură, acumulată cu multă trudă, cu multă răbdare și mai ales cu multă competență”, a menționat Înaltpreasfinția Sa, potrivit arhiepiscopiabzvn.ro.

Cu acest prilej, Teodor Baconschi a susținut o prelegere despre contextul apariției cărții și despre aspectele esențiale privind educația copiilor, după care a răspuns întrebărilor adresate de participanți.

Scriitorul a afirmat că volumul cuprinde „câteva sfaturi pentru o generație de părinți care trăiește o anumită derută, legată de dezvoltarea prea haotică a școlii, de formele noastre fără fond, destul de frecvent întâlnite, de faptul că viața viitorului elev e mult mai complicată în ziua de astăzi, deși încurajată de mijloacele de cunoaștere fără egal în istoria omenirii. Elevul – viitorul profesionist al unui domeniu sau al altuia – este, ca noi toți, prizonierul unei lumi tot mai complexe, pe care o înțelegem tot mai greu și în care se și fac confuzii periculoase, de exemplu între notorietate și prestigiu. Cu «Wikipedia» nu mai am nevoie de discernământ, nici de profesori, nici de modele, nici de dascăli, nici de catedre, pentru că, până la urmă, la un click distanță, pot să am acces la orice informație. În felul acesta, ierarhiile cunoașterii au fost nu doar erodate, ci de-a dreptul puse în discuție și atacate”, a explicat domnul Baconschi.

„Nimeni în istorie nu a devenit un om de cultură creativ, fertil, fără un efort îndelungat, sistematic organizat, în care totul contează, de la disciplina în raport cu timpul, până la orientarea studiilor, o agendă de priorități, simțul acesta selectiv care te ajută să nu pierzi vremea, să pui accentele corect, să conlucrezi cu cine trebuie și să-ți identifici modelele. Trebuie să admitem că avem o groază de celebrități și prea puține modele”, a subliniat Teodor Baconschi, citează arhiepiscopiabzvn.ro.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian i-a dăruit domnului Baconschi o icoană cu Sfântul Mucenic Sava de la Buzău. De asemenea, cei interesați au putut achiziționa volumul „Averea bunei educații”, precum și alte lucrări de factură teologică și educațională, cu autograf din partea autorului.

Născut în anul 1963, la București, Teodor Baconschi este doctor în Antropologie religioasă și Istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris IV-Sorbonne și absolvent post-doctoral al New Europe College (București). Scriitor și diplomat de carieră (cu gradul de ambasador), a condus, succesiv, ambasadele României de la Sfântul Scaun, din Portugalia și Franța, iar între anii 2009-2012 a fost ministru de Externe. Dintre volumele publicate amintim: „Insula Cetății. Jurnal parizian” (2005), „111 incursiuni în cotidianul românesc” (2009), „Facebook. Fabrica de narcisism” (2015), „Cetatea sub asediu. Însemnări despre credință, rațiune și terorism” (2017), „Mic almanah al marilor oameni (pe care i-am cunoscut)” (2018).