TREI SCRIITORI BUZOIENI LA RÂMNICU SĂRAT

de Stiri Buzau Media
Teo_Cabel

Centrul Cultural Municipal „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat va fi, sâmbătă, 22 august a.c., de la ora 11.00, gazda unei triple lansări de carte, autorii fiind Tudor Cicu, Teo Cabel şi Costel Suditu.

cicu_tudorScriitorul Tudor Cicu, cel mai titrat din trio-ul prezent la evenimentul literar, îşi va lansa volumul „Azaplar”, o carte de memorialistică, în care sunt cuprinse 55 de povestiri, amintiri ale autorului, „începând de pe la vârsta de doi ani, până la adolescenţa petrecută pe vremea liceului şi a primelor iubiri”. Povestirile sunt localizate în satul de baştină al autorului – Azaplar -, acolo unde trăiesc într-o comuniune de zeci de ani turci, tătari şi români neaoşi, mulţi dintre ei veniţi pe meleagurile dobrogene din alte zone ale ţării, după împroprietărirea avută după cel de-al doile război mondial.

Teo_CabelTeo Cabel, cunoscut cititorilor mai ales ca poet, îşi înceracă puterile în domeniul criticii literare, prin volumul „Prezenţe în agora literară”, carte prefaţată de scriitorul Ion Roşioru, din care spicuim câteva opinii: „Adunarea impresiilor de lectură de către Teo Cabel într-o carte de profil face din autorul ei un urmaș de nădejde al celor ce în Buzău au oficiat decenii în șir actul critic: …Dumitru Ion Dincă, Valeria Manta-Tăicuțu, Stan Brebenel, Vasile Ghinea și Gheorghe Postelnicu și alți câțiva grupați în jurul unor reviste precum Fereastra, Spații culturale, Renașterea culturală, Întrezăriri și mai nou Cartelul metaforelor”. Cărţile vizate de noul critic literar buzoian poartă semnătura scriitorilor Marin Ifrim, Elena Radu, Laurenţiu Belizan, Traian Cristea, Dumitru Dănăilă, Manuela Camelia Sava, Gina Zaharia, Costel Suditu şi Dana Biţeanu.

costel sudituCel de-al treilea autor ce se va prezenta publicului râmnicean este Costel Suditu, care îşi va lansa cartea de poeme „Terra Nobilis”, „o fluidă reprezentare a stărilor psihice raţional-afective, a unui poet care ne ademeneşte în ceremonialul jocului său ludic, ca-ntr-un talmud, ca-ntr-o cabală-testament, despre oameni, vremuri, obiceiuri, tradiții, întâmplări trăite… într-un cuvânt, o saga a trăirilor emoționale, cu multe trimiteri la „adâncul” experienţelor unice afective”, după cum remarca scriitorul Tudor Cicu.

Viorel Frîncu

Publicist

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns