De ce nu mi-e milă de Vișinescu?

1Câțiva polițiști, unii grași, scot dintr-o casă un bătrân încătușat. Sunt mulți, par prea mulți pentru cobilița asta de oase, cum se vede din spate, filmat pe apucate, osânditul. Scena, de inchiziție, ar putea cutremura ființa mea prinsă repede de  frisonul milei, gata să-și dea duhul pentru un amărât pus în fiare. Cine e osînditul de 80 de ani – atâția înțeleg că are – dus între pistoale la beci pentru 20 de ani? Îl zăresc, o fulgerare, din profil și văd imaginea, cu cei mai răi ochi pe care i-am zărit în viața mea, a unei hiene. A ucis, în temnița pe care o conducea, în torturi sinistre, umilindu-i și jucându-le cu bocancul pe beregată și coaste,  vârfuri ale intelectualității române, oameni vinovați de a fi fost mai harnici ca alții, politicieni patrioți. Doi judecători au decis că fiara asta care nu și-a șters câinoșenia din ochi, nici la vârsta la care bonomia se așterne pe chipul celui mai hârșit călău, e vinovat și trebuie pedepsit, chiar dacă, tîrziu, mult prea târziu, iar unul a fost de părere că moartea semănată cu cruzime personală, nu doar pentru că ăsta era regimul, de această bestie, s-a prescris. Doi la unu a fost scorul judecății. Putea fi invers, iar șeful temniței care a umilit și ucis, a ucis și a umilit, să se bucure în continuare de o pensie de cinci ori mai mare decât a unui profesor universitar, așa cum s-a bucurat în 25 de ani de regim democratic Alexandru Vișinescu. Democrație Iliescu, democrație Băsescu și alte democrații postcomuniste care au uitat victimele și au decorat călăii, cum l-a decorat, din eroare înțeleg, Constantinescu pe șeful pușcăriei Sighet.

Primul călău torționar, profesionist al morții, cum profesioniști erau naziștii din lagărele care făceau săpun din evrei, e condamnat în România, la un sfert de veac de așteptare în care mulți ca Vișinescu nu numai că nu s-au căit, dar au ieșit în față la paradă. Unii ne conduc și azi prin urmașii lor.

De ce nu mi-e milă de acest bătrân otrăvit de ură și dispreț, născut călău, fiindcă nu poate face nimeni ce-a făcut el, fără gena crimei în sânge? De ce, creștin fiind, nu mi-e milă și nu cer îndurare pentru asasin? Nu știu, nu pot. Azi nu mi-e milă decât de cei cărora, bătrâni ca el fiind atunci, acest purtat între pistoale azi le turna apă înghețată peste trupul gol, strivit în bătaie, pe lespedea de ciment a celulei din Râmnic. Iar când îndrăzneau să mai respire un pic, el, el personal, nu prin subalterni, le mai articula un bocanc în coaste spre a-i lecui de răsfățul de a respira.

Sursa: ampress.ro