Rezervația românească de sclavi

de Stiri Buzau Media

lucian-avramescuCe pleașcă mai generoasă pe capul nemților și italienilor și englezilor! Ce bucurie, de parcă te-ar gâdila cu bani la subsuoară îngerii și nu te mai oprești din râs. Dumnezeu le-a pus mâna-n cap spaniolilor și francezilor. Orice hahaleră cu o leafă medie iese la poartă și face un semn de vino încoa cu deștul și răsar trei români, gata de orice. Sudează, zidesc, zugrăvesc, scot bălegarul din grajduri, spală la cur babele lor în timp ce băbuțele noastre din sate mor nespălate și nespovedite, părăsite de copii. Ce a adus Revoluția? Uriașa fugă a românilor din țara lor unde nu mai au nici-o șansă. Politica promite de 26 de ani șanse. Ciuciu. Satele s-au golit și șansele se evaporă ca vorbele politicienilor, după fiecare scrutin electoral și opinteală la vot. Îi votăm tot pe ăia și-i vom vota  cât îi hăul.

Caut un om să-mi sudeze o balama de poartă. Vecinul Ghezuroiu e în Spania. N-are serviciu acolo, dar vânează câte o lucrare. Are doi copii care între timp s-au făcut mari aici, acasă. Nevastă-sa, Vali, femeie în putere, deretică niște case în Madrid. Gilică e în Africa. Are și el spre 50 de ani. Bun sudor. Sudează coada maimuțelor în Congo. Mă uit pe trei ulițe să găsesc un om dispus să mă ajute, pe bani, la o treabă care durează o oră. Nu-i. Cârciuma mai are cinci inși, aceiași, care se rotesc în cele șapte crâșme din centru. Beau pe datorie. Niciunul, nici treaz găsindu-l, nu se pricepe la ceva. ”Au rămas în România doar catârii!” – strigă prietenul meu, dascălul. Ce vrei să spui? Ce-ai auzit. Să se pupe-n cur străinătatea că le-am dat argați pe degeaba! Ăia nu mai împuiază, nu mai au copii, nu mai au cu ce-și ține în viață fabricile pe care noi le-am dărâmat. Ei nu le dărâmă și au nevoie de forță de muncă ieftină.Vineee! Ca la comanda către ospătar. Zece halbe, băiete! Vineeee! Vin, adică. Vin românii, cât ai pocni, la poartă, din două degete. Pe alese.

Ieri mi-a vizitat fiica de opt ani o colegă, premiantă și ea, Marilena. Pe tată-său l-am botezat. Îl cheamă Lucian. Are o gospodărie frumoasă și două căruțe cu patru cai. Face zilnic cărăușie. Aduce lemne de la pădure, pietriș de pe gârlă, ai un porc de tăiat ți-l taie și ți-l fasonează ca la măcelărie. Văzându-l pe uliță, ultimul mohican, bărbat puternic, înfrânându-și caii cu o comandă scurtă, de parcă atelajul lui ar fi mașină japoneză, îmi crește inima. Mai sunt, iată, la Sângeru, vreo doi bărbați care nu s-au dus afară, după un ban  mai bun. Ce face tătâne-tău, am întrebat-o pe cea mică? Pleacă, spune copila, cu o voce deodată tristă. Cum pleacă. Mâine pleacă. Și-a găsit de muncă afară. Pleacă și mama cu el. Și-au găsit amândoi. Inutil să continui discuția care sfredelea inima copilului. Deci și finul Luci pleacă! Rămân, vorba dascălului, catârii. Catârii bețivi sau catârii neputincioși. Și tu ești un catâr, i-am zis, că ai ieșit la pensie. Mulțam la fel, zice, așa e.

Românii ne fac de râs în străinătate, românii-țigani ciordesc, cerșesc… Pe dracu. Românii au adus ozon în industriile muribunde din Vest și și-au abandonat, preț dureros, casa, pământul, satele. Ei sunt mană cerească pentru economiile din Occident. Cei câțiva neisprăviți care violează, fură, ucid sunt peste tot. Marea, uriașa masă de milioane de oameni harnici din România fac geambașii forței de muncă din țările vestice să-și frece palmele ca la  un ghișeft nesperat. Unii conaționali, foarte mulți chiar, se însoară, se mărită pe acolo, împuiază, fiindcă natalitatea ălora tinde spre zero. România a ajuns astfel țara cu cea mai  mică natalitate și cu cea mai dramatică prăbușire a populației. Crăcănăm muierile altora și umplem grădinițele lor, ale noastre, din unele sate, trăgându-și lacăt la ușă și arătând pustietate de cavouri.

Măi Birbirel, nu știi pe vreunul care să fie în stare să-mi sudeze o balama? Știu dom Lucian, știu mai mulți. Dar nu pot să-i chem de unde sunt, că-s departe! Unii nu mai sunt pe aici de zece ani.

Nu, oricât ar scrie de nevolnic presa străină despre români, că-s mucoși sau bandiți, nu ne vor da afară din țările lor chiar dacă se destramă Uniunea Europeană. Pepiniera de argați de acasă încă produce. Pentru alții. Aici nu se mai bate o zăbrea în gard.

Lucian Avramescu

Sursa: ampress.ro

Lasă un comentariu

Lasă un răspuns