România pe butuci. Colecția națională de pagube

Av. Roxana ConstantinescuAniversăm cu supușenie, indiferență și rutină deplină 25 de ani de la prăbușirea comunismului ceaușist pe malurile Dâmboviței. O șansă istorică, în sine de neprețuit. O șansă la nivel macro de neimaginat. O răspântie în calea unui neam supus de veacuri la încercări pe cât de contradictorii, pe atât de distructive.
Și totuși, s-a întâmplat.
Nu au lipsit momente minunate de limpezire, de afirmare liberă, inițiative curajoase, chiar ambițioase de modernizare, consolidare pe multiple planuri, o angajare fermă într-o direcție istorică de calitate.
Subit, nu știm când…, a intervenit ceva. Ceva toxic. O contaminare multiplă, de neoprit care a spurcat zeci, sute de tendințe autentice, productive, dătătoare de viitor. Urmarea o știm. O epocă încărcată cu eșecuri din cele mai ambițioase, cu prăbușiri jalnice, asociate unor cariere individuale contradictorii, cu final la DNA sau prin cimitire ne oferă astăzi o colecție toxică de realități mizere, atotcuprinzătoare, de nestăpânit. România e vraiște, bine înțepenită între pilonii eșecului istoric.
O listă minimală:
1.Ratarea deplină și definitivă a “noii” clase politice.
Integritate, reprezentare, performanță ar fi fost trăsăturile de neînlocuit, menite să asigure nu doar desprinderea de comunism și regimul autoritar, dar mai cu seamă să inițieze, să susțină și să ducă până la capăt o reformă consistentă dedicată modernizării, democratizării și reintegrării României în lumea liberă.
Sună a basm…Zâmbiți rânjiți, suspinați. Fiecare după cum îl duce mintea și celelalte…Privim azi, în ce hal a ajuns viața publică, prestația instituțională, „statul de drept” și toate celelalte, promise și ulterior utilizate ca pretext, mască, mecanism bine trucat și jucat, prin care cei câteva mii de aleși ai neamului, „prinți”, baroni și boiernași care s-au dedicat interesului național și cetățenilor. Celor care prin votul lor, nesfârșit de încrezător, le-au oferit de-a lungul anilor accesul la putere, la carieră, la buget, la, la, la… Faimă și legitimitate pentru fapte fără nici o noimă. Cea mai importantă faimă, probată masiv și pentru totdeauna dobândită de acest trib fatarnic, ramane coruptia !
Acoperind cu pete puturoase o pagină din cartea de istorie a neamului. La errata…
Judecând la rece, la zi, la nivel operațional pe o piață a vulnerabilităților și expunerilor la risc, prezența toxică a „păturii conducătoare” s-a transformat și funcționează cu succes ca unele din cele mai eficiente surse care afectează siguranța națională.
2.O populație inertă, conformistă, pusă pe mica furăciune, doinind în manele.
Nu întâmplător, nu puțini dintre cei calificați, activi și cu ambiții personale la zi au plecat în valuri pe alte meleaguri. Câteva milioane bune își duc viața de zi cu zi în condiții de cele mai diverse. Joacă după alte reguli, se mențin într-un spațiu competitiv, exigent, productiv. Trimițând acasă milioane de euro….
Cei rămași, supraviețuiesc. A supraviețui , desigur în cele mai diverse moduri, la diverse niveluri, prin diverse combinații a devenit modalitatea dominantă de abordare, individuală și colectivă, de viețuire pe acest meleaguri. Consumerismul rahitic a debarcat cu marfă și trâmbițe într-un spațiu înfometat de decenii, primitiv și precar numai bun de zăpăcit și subordonat – nu prin frică și amenințări ci prin tentatie si inselaciune. Un consumerism agresiv și simplificator. O nouă formă de prostire în masă, irezistibilă, implacabilă, iresponsabilă. Banul mărunt sau la câteva milioane a devenit adevăratul crez suprem al neamului! Așa, românii au redescoperit “bunăstarea”, “mica avere”, noua îmbogățire, sărăcia, sărăcia deplină,…cerșitul. În diverse forme cerșitul s-a impus ca o practică uzuală cu influență de invidiat în cele mai ambitios jucate proiecte de țară.
3. Risipirea iresponsabilă a tezaurului național: păduri, minerale, terenuri agricole.
O temă deja obosită. Pe paginile ziarelor în bilanțuri anuale, în rapoarte la vârf, în abordari comparate la nivel regional. România a fost deja vândută. În curând vom deveni simpli chiriași.
Trei aspecte grave:
Unu : modalitățile dubioase, deja parțial dovedite în ilegalitatea lor, ale realizării acestor înstrăinări macro, reprezintă „un caz tipic de omor”, executat cu succes de o minoritate birocratică infectă în raport cu România ca țară, ca spațiu structural, ca valoare economică în context regional și UE.
Doi : consecintele pe termen mediu si lung ale acestei dislocări structurale sunt deja resimțite masiv și vor rămâne pentru decenii un handicap național de nevindecat. O moștenire infectă pentru generațiile viitoare. O prăpastie de netrecut pentru orice eventual restart autohton, benefic pentru țară. (scuze pentru patetism – treceți pe lectura unor cifre, deja publice….).
Trei: Cui îi pasă?! Indiferență colectivă în raport cu deteriorarea gravă a spațiului românesc este stupefiantă.
4. Declin structural masiv. Dezindustrializare, investiții externe ambivalente și tot mai „sobre”, un blocaj intern generalizat în asumarea efortului pentru o infrastructură corespunzătoare spațiului economic potențial și poziționării regionale.
Ușurința recentă prin care orașe cândva industriale, cu impact intern masiv și ecou extern semnificativ transformă la nivel de primărie vioaie, uzine si combinate vestite in spații de mall, reprezintă una din cele mai marete năravuri ale intervalului.
Asociate cu înstrăinarea către direcții necunoscute sau prea bine acoperite a unor resurse strategice vor rămâne între cele mai de invidiat șmecherii ticăloase ale primelor valuri de privatizari. Nume celebre, ascunse prin cimitire, conturi în străinătate și arhive secrete. Dar nu vă supărați, totul s-a făcut la vedere! Unde eram, dragi români?!
Având această față îmbujorată, România nu este întâmplător evitată de investitori strategici semnificativi. Succesul incontestabil, deci real (chiar posibil!) al uzinelor Dacia, spune multe. Nu are încă răspuns pentru transportul mărfurilor profitabil livrate peste mări și țări. Până la Constanța e drum lung…, ingust si prost.
5. Disoluția serviciilor publice: educație, sănătate, ordine publică, ș.a.
Au fost preluate mecanic din etatismul socialist, susținute și utilizate ca o sursă de echilibru minimal, la limita finanțării, prin tolerarea „plicului” , în cele mai diverse ipostaze. Dar devenite în timp un vector ambivalent, ca sursă de profit egoist, dar și ca sursă de amplificare a expunerii la o realitate tot mai dinamică și mai toxică.
Capacitatea de a trăi rămâne o temă secundară în lumea românească de azi. De a trăi stăpân pe condițiile de trai, pe echilibrul organic, pe spatiul inconjurator. Ciocnirea cu “piața liberă” a fost, este și rămâne letală. Declinul serviciilor publice în România de azi este evident, permanent, irezistibil. Diversele efecte ale “privatizărilor” nu reprezintă decât o infectă tocană în cimitir.
Expunerea publică, la nivel de persoană, familie, comunitate, la domenii cheie ale vieții curente , de la sănătate la capacitatea de adaptare primară au devenit și s-au instalat adânc în realitatea românească, o vulnerabilitate fără cusur. Generală, persistentă și agresivă. Îi pasă cuiva?!
6. Abandonarea comunicării publice, a dialogului și dezbaterii ca funcții elementare. de neînlocuit a ființării colective
Iluzia libertății de expresie, devenită pentru câțiva ani după ’89 o adevărată primăvară a manifestării individuale și colective, s-a risipit rapid și profund.
Minciuna, propaganda ieftină, advestisingul comercial agresiv și precar, precum și declinul profesional grav și multilateral al comunității media locale se impune ca una dintre cele mai jalnice involutii intr-o realitate greu încercata anterior de tăcere, frică și falsificare.
Dincolo de ambiții și iluzii umanisto-academice, acest declin major la nivelul comunicării publice are repercusiuni severe atât asupra vieții curente, cât și în raporturile comunitare, de reprezentare, în asumarea și influența judecătii colective pe piața instituțională, funcție de neînlocuit într-o lume normală, demnă, benefică.
Prostituarea jurnalisticii în România rămâne între cele mai ieftine ratări ale tranziției și promite evoluții venerice. Ratingul a devenit cel mai solid, ambițios și de neoprit criteriu de “performanță” , de fapt de profit meschin al unui val cenușiu de „moguli”.
Astfel, domnișoare cu urme de bikini și flăcăi cu urme de creier prestează 24 de ore din 24, pentru mic și mare, ca eroii de urmat ai neamului.
Altfel, Facebook face tot.
7. Disoluția identității naționale rămâne în prezentul continuu una dintre cele mai consistente, multidimensionale și permanent alimentate destrămări la nivel colectiv și individual prin care Romania s-a primenit pentru o profundă și deplină dizolvare în globalismul consumerist care macină lumea contemporană.
Suntem la zi! Poate chiar printre fruntași.
Românii mai urlă la tricolor doar pe stadioane, când echipe de fotbal tot mai improvizate, venite din cluburi de proprietari penali, driblează în clasamente pretențioase un loc cenușiu, ca surogat într-o memorie deja obosită.
Da, chiar memoria colectivă (fantastic mecanism!!) adusă la zi, încărcată cu fapte, momente, încercări, experiențe colective și repere umane majore se află în plin sindrom al uitării de sine. Cine suntem de fapt, noi românii, azi?
Apoi, resursele unei coeziuni colective, o solidaritate dincolo de spaime trecatoare, “iubirea de neam” se diluează constant.
Raportarea la tema “Basarabiei”, în diverse județe (din țară) este nu doar modestă, este lipsită de substanță, motivație și mai ales de reprezentare culturală.
Cultura “românismului” tinde să devină ceva sumar, confuz, efemer…
Vom fi oare ultima generație de români?!
8. Raportarea la marii jucători pe piața globală, subordonare comoda, mediocra si interesata privat
Modernizarea României post-comuniste se deconteaza predominant prin conținut, inițiativă și influență ca un proiect occidental într-un ansamblu de transformări strategice la nivel global. Pe plan intern cu o creștere contradictorie, discontinuă, problematică. Dar, încă, pe linia de plutire.
Impactul intern este incontestabil, marcat însă de o multitudine de aspecte “problematice”. Europa de Est, scăpată de influența primitivă și autoritară a unei Rusii în declin imperial, a devenit o masa critică pe multiple planuri, expusă la inițiative, involuții și ambiții strategice pe cât de pretențioase pe atât de marcate de ambiguități, ambivalențe și amânări sine die. Totodată, ruptura istorică cu comunismul bolșevic nu este o scuză pentru kitsch-ul istoric al neo-capitalismului est-european.
În acest context, România prestează un caz tipic de ratare multiplă, beneficiind însă de o poziționare strategică adesea semnificativă, cu o pondere spațială și demografică medie, angrenată, prin forța împrejurărilor, în gramatici de operare de prim plan. La toate acestea, răspunsul efectiv pe mesaje și acțiuni rămâne mediocru, mai curând clientelar și complexat, lipsit de preocupare,.de luat în seamă ca expresie a interesului național.
Nu ieșim în prim plan pe teme strategice, desigur cele care ne implică direct. Cel mult, în fotografii colective finale de protocol in felurite sedii occidentale.
Suntem pe nicăieri.
Ar fi, deci, câteva pagube dobandite implacabil în dosarul de țară…. Trăite zi de zi.
Scuze pentru deranj…
Dorel Șandor – Insectar politic

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult