TERORISMUL ÎNTRE ATITUDINE ȘI APTITUDINE
Big JOE
Apropo
„Acesta este un pamflet și se dresează exclusiv acelora care stiu ca nu știu tot”
Pentru români, noțiunile de terorism și terorist au semnificații aparte, date fiind evenimentele din decembrie 1989, când România a fost nevoită să se confrunte cu evenimente deosebit de groaznice, evenimente ce au marcat limbajul cotidian ce a urmat până în ziua de azi.
Deși la nivel general nu există o definiție general acceptată a termenului de terorism, am putea totuși încerca o definire cât mai largă, în așa fel încât să cuprindem cât mai multe aspecte implicate și o arie cât mai mare de acceptanți ai acesteia. O definiție generală este dificil de formulat întrucât terorismul poate fi privit atât ca SCOP în sine cât şi ca MIJLOC de atingere a diverselor scopuri. Cel mai adesea aceste scopuri sunt atingerea unor obiective politice, însă, după părerea mea, nu se limitează numai la acestea. Tocmai această lipsă a limitelor o constituie și obiectul articolului de față.
Simplificând și mai mult, lărgind la maxim aria de cuprindere, aș îndrăzni să afirm că terorismul este un mod neconvențional de luptă, îndreptată asupra unei populaţii civile, pașnice, neaflată în niciun conflict (nici armat, nici de altă natură) în scopul realizării unui interes pe care, în lipsa acestui mod de a acționa (producerea unei presiuni psihologice teribile asupra populației prin amenințarea cu un pericol imediat și direct ) nu ar putea să îl realizeze prin mijloace firești si legale.
Am încercat deliberat să creionez această definire cât mai generală și fără trimiteri directe la scopurile politice, tocmai pentru a nu sechestra nici terminologia și nici acțiunile specifice doar in registrul violenței fizice, în scopul realizării obiectivelor politice pe oricare alte căi decât cele democratice.
Terorismul este cu mult mai vast, se desfășoară cu frecvență și teribil de intens. Terorismul, altul decât cel pe care îl cunoașteți, se desfășoară atât în formă continuă cât și continuată, pe perioade lungi de timp, chiar zeci de ani. Sună fantasmagoric, dar o să vedeți cât de adevărat este. După decembrie 89, când încă plutea în aer efervescența revoluționară, când se experimentase din plin și fenomenul mineriadei și toți aveam habar pe viu ce înseamnă presiunea psihologică cu amenințarea unui pericol imediat, direct, injust și grozav, în anul întâi de facultate, profesorul de filosofie ne-a explicat un lucru ce ne-a marcat pe toți. Pe mine cu siguranță m-a marcat în mod deosebit, drept dovadă e că scriu despre asta. E drept că la distanţă de 25 de ani, dar bine că și acum, decât mai târziu ori deloc.
După discutarea unor lucruri cotidiene, fără legătură cu școala, firește, trecând în registrul didactic, și, fără nici o introducere, a punctat o temă asupra căreia ne-am aplecat cu toți multă vreme : “Măi copii, adevărații teroriști trăiesc printre noi, sunt liberi și, ce e mai grav, este că nu există legi pentru a-i pedepsi”. Trecând brusc dintr-un registru real într-unul filosofic, prin surprindere, normal că am rămas oarecum șocaţi și am cerut explicații, o dezvoltare, ceva.
Adevărații teroriști, sunt oameni ca toți oamenii, numai că acțiunile lor nu sunt pedepsite de legile omenești. Nu sunt teolog, însă nici creștinește nu aș prea ști unde să încadrez acest terorism social. Când un om îl terorizează psihic pe un alt om, zi de zi, secundă de secundă.
Teroriștii de acest gen sunt la fel de lași ca și cei clasici, poate chiar mai lași. Spre deosebire de drujba de tăiat lemne, care se accelerează pe măsură ce crește sarcina ( când presezi lama pe buștean motorul accelerează și se turează) teroristul (care s-a născut turat) se potolește pe măsură ce i se opune rezistență şi afișează o mirare excesivă când este interogat despre acțiunile lui, negând totul și orice.
Una dintre metodele cele mai abjecte ale teroriștilor sociali este șantajul moral. Teroriștii sunt printre noi cum a spus profesorul. Teroriștii sunt cele mai apropiate persoane de victime. Atât fizic și emoţional, cât si social. Un străin este foarte greu să te “terorizeze” tam – nesam, fără să fii într-o relație de vreun fel cu el: rudenie, vecinătate fizică, relații de serviciu, coechipier etc. Orice enervare produsă de o altă persoană este o agresiune asupra psihicului unui om. Orice acțiune prin care este atacat psihicul unui om este cel mult la limita legalului și ai la dispoziție, cel mult, posibilitatea să “îl rogi frumos” pe terorist să îţi dea pace sau să te rogi la Dumnezeu să aducă schimbări dorite în viața ta. Iubita își terorizează iubitul și invers. Copiii își terorizează părinții, bunicii ( ori invers) și în general pe cei care îi iubesc. Soacrele își terorizează nurorile, ginerii etc. Colegii pe alți colegi.
Revenind la componentele esențiale ale definiției creionate mai sus putem constata ca terorismul de tipul acesta poate fi privit atât ca scop – terorism de dragul terorismului, modelul de om scorpie, sau javră care, se hrănește efectiv cu plăcerea pricinuită de suferința victimei – cât și ca mijloc (-șantajul moral-) utilizat în scopul obținerii sau atingetii unui interes ( -amenințarea cu sinuciderea, cu părăsirea, blestemul, etc. și alte tâmpenii). Inducerea unei spaime latente, subversive, menite să zăpăcească victima doar prin simpla prezență a “teroristului”, la cea mai mică dar categorică împotrivire, dând înapoi cu lașitate.
Era o glumă teribil de sugestivă care ar putea ușura argumentația de multe pagini de scris : Un autobuz. Un șofer de autobuz. În fiecare zi, la o anumită oră, la o anumită stație, urca în autobuz, pe ușa din față, un tip imens, cu brațe pline de mușchi și de tatuaje. Urca arogant, își făcea loc pe culoar, nu composta nici un bilet și se așeza întotdeauna spunând : “ Big Joe nu poate să stea în picioare, trebuie să se așeze pe scaun”. Călătorii indignați șușotesc, apoi fiecare își vede de călătorie și de viața lor. Șoferul observă toată povestea în oglinda retrovizoare. A fost cel mai afectat poate și pentru faptul că Big Joe nu a compostat bilet. A doua zi se întâmplă la fel. Și a treia la fel. Toată săptămâna la fel. Șoferul a început să nu mai doarmă nopțile de necaz și de revoltă. Îl obseda modul de a se comporta al arogantului, care călătorea fără bilet. A început să nu mai mănânce. A început să slăbească. A doua săptămână le fel. Clocotea de mânie, ar fi vrut să facă dreptate cu mâinile lui însă statura și atitudinea lui Joe îl intimida teribil. Începu să meargă la un psiholog. Apoi la sală. Apoi a început să ia lecții de lupte. Să se pregătească. La jumătatea celei de-a doua luni, luă hotărârea istorică ca a doua zi, când Joe va urca iarăși și se va aşeza fără să composteze bilet, plin de aroganță, să meargă la el și să rupă pisica, să facă dreptate.
Sosi și ziua cu pricina. Big Joe urcă şi făcu ce făcea de obicei. Șoferul se ridică, vine în spate plin de încredere și, cu o privire plină de revoltă îi spune ce are pe suflet cu voce amenințătoare – printre altele și ce îl durea pe el cel mai tare: de ce călătorește fără bilet. La care uriașul, din poziţia şezând, privind jenat în sus la șofer, cu o voce umilă în comparaţie cu vocea sa obișnuită nu îi putu răspunde DECÂT : “ Big Joe are abonament ” !
Ce poți să faci unui coleg care râde de tine non stop, de pildă? Să îl dai în judecată nu este posibil. Să îl bați este ilegal. Să îl eviți este imposibil. Să îl rogi frumos să se oprească e total inutil. Să îl rogi pe Dumnezeu să te ajute? Rămâne de văzut cât de credincios ești și dacă te califici să primești ajutor sau nu. Atunci? Aici am vrut să ajung cu argumentația. Acest model de terorism e al dracului de periculos pentru că e total atipic și chiar nu prea ai ce măsuri de contracarare să adopți. Eu unul nu le-am găsit. Încă! E posibil, dar nu bag mâna în foc. Să ignori total acțiunile de acest mod, însă, repet, e doar la nivel de teorie. În practică, mai mult de jumătate din ce am povestit eu, se sfârșesc cam tragic.
Unii sunt făcuți pentru așa ceva şi sunt răi visceral și fără un motiv anume, în timp ce ceilalți sunt doar capabili de așa ceva pentru situația în care le vin idei și nu le pot pune în practică în alt mod decât fiind răi.
27 ianuarie 2016
București
Costel AVRAM
