Facebook anunță că a blocat 5,4 milioane de conturi false de la începutul anului

de Stiri Buzau Media
FB-facebook

Facebook a transmis miercuri că a eliminat 5,4 miliarde de conturi false de utilizatori de la începutul anului, comparativ cu 2,1 miliarde în aceeaşi perioadă anul trecut, relatează AFP.

În raportul său bianual privind transparenţa, gigantul reţelelor de socializare explică faptul că şi-a „îmbunătăţit capacităţile de a detecta şi bloca” crearea de conturi „false sau abuzive”, până în punctul de a împiedica milioane de tentative în fiecare zi.

Facebook dă asigurări că numai din ianuarie şi până în martie a eliminat 2,2 miliarde de conturi, un record.

Din moment ce blocăm tot mai multe conturi false înainte chiar ca ele să fie create, avem tot mai puţine de dezactivat, iar intervenţiile noastre s-au redus din primul trimestru”, precizează compania.

Eliminările de conturi au rămas totuşi la niveluri foarte ridicate.

După operaţiuni de manipulare la alegerile americane din 2016, orchestrate în special din Rusia, Facebook şi alte platforme de socializare au reacţionat cu o serie de măsuri adoptate treptat din 2018 pentru a lupta împotriva conturilor false şi dezinformării, atât în privinţa conţinutului distribuit de utilizatori, cât şi a reclamelor.

Reţeaua de socializare dominantă şi-a înmulţit de asemenea eforturile, în special în materie de transparenţă, pentru a restabili încrederea în relaţia cu utilizatorii săi, în special în privinţa guvernelor care încearcă să exercite un control mai mare asupra aplicaţiilor şi datelor sale.

Raportul arată astfel că autorităţile americane au formulat peste 50.000 de solicitări pentru a obţine date de la utilizatori de Facebook din ianuarie până în iunie 2019, o cifră în creştere cu 23% comparativ cu semestrul precedent.

În majoritatea cazurilor, este vorba de solicitări legale, bazate pe decizii ale justiţiei, dar poate fi vorba şi de „urgenţe”.

Dacă o solicitare ni se pare nejustificată sau prea extinsă, ne vom apăra şi o vom combate în instanţă dacă e nevoie. Nu furnizăm acces prin uşi din spate la informaţiile oamenilor„, insistă Facebook.

În primul semestru, numărul cererilor de la guverne a crescut cu 16%, la peste 128.000 în total, cu India şi Marea Britanie pe poziţiile a doua şi a treia, urmate de Germania şi Franţa.

Știri despre: