Mii de oameni au luat cu asalt reședința președintelui Aleksandar Vucic. Jandarmii au folosit gazele lacrimogene

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: Twitter/BalkanInsight
Sursa foto: Twitter/BalkanInsight

Mii de persoane au participat duminică la un protest organizat în apropierea reședinței președintelui sârb Aleksandar Vucic, cerând libertate pentru presă și alegeri corecte, la o zi după ce mai mulți protestatari au intrat pentru scurt timp în clădirea televiziunii naționale, relatează Euronews. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva unui grup de protestatari, care au încercat să aducă un camion în apropierea reședinței prezidențiale. Protestatarii, care au organizat manifestații în fiecare weekend în ultimele trei luni, au cerut demisia președintelui Aleksandar Vucic, în timp ce acesta organiza o conferință de presă în interiorul clădirii. Cetățenii sârbi au organizat proteste în mai multe orașe din țară. Sâmbătă, protestatarii au intrat pentru scurt timp în clădirea televiziunii de stat din Serbia, nemulțumiți de faptul că presa nu distribuie informații despre demonstrațiile organizate. În urma incidentului de sâmbătă, președintele Aleksandar Vucic a declarat că nu îi este teamă de acțiunile protestatarilor. Președintele Vucic a transmis în mai multe rânduri că nu va onora cererile protestatarilor privind alegerile și libertatea presei „chiar dacă vor ieși în stradă cinci milioane de oameni”.

 

Știri despre: , ,