“Nu’’ la referendumul din Grecia

Mai sunt foarte puține ore până la expirarea termenului de plată al tranșei datorată de Grecia către FMI, dar guvernul condus de Tsipras anunță că plata nu se va onora.
Mai mult, premierul elen a cerut cetățenilor greci să voteze un “ NU ” categoric la referendumul din data de 5 iulie, pentru a nu accepta condițiile impuse de creditorii internaționali.
El a declarat că este convins că nu se dorește ieșirea Greciei din zona euro, costurile acestui lucru fiind prea mari pentru UE.
La Atena, mii de eleni au protestat în fața Parlamentului și au susținut decizia premierului de a vota contra măsurilor de austeritate. Ei au solicitat eliberarea ultimei tranșe pe care o mai avea de primit Grecia, sumă care le permitea să-și onoreze datoria din data de 30 iunie.