fbpx

Prima femeie care va conduce Comisia Europeană este doctor în Medicină. Are licență în Economie la LSE și are 7 copii

Sursa foto: wikipedia

„Consiliul European a ajuns la un acord privind viitoarea conducere a instituţiilor Uniunii Europene”, a anunţat marţi seară preşedintele instituţiei, Donald Tusk. Ursula von der Leyen (ministrul german al Apărării) a fost propusă oficial pentru postul de preşedinte al Comisiei Europene, scrie curentul.info. Ursula von der Leyen, 61 de ani, a crescut în Belgia și vorbește atât limba germană, cât și limba franceză la nivel nativ, precum și limba engleză. În 1977, a început să studieze economia la Universitatea din Göttingen, mai târziu transferându-se la Münster și apoi la London School of Economics. În timp ce studia în Londra în 1978, a folosit pseudonimul „Rose Ladson”, pentru că a fost văzută ca o potențială țintă pentru terorismul de stânga al Germaniei de Vest. În 1980, a început să studieze Medicina și a fost înscrisă la Școala Medicală din Hanover, unde a absolvit în 1987, după șapte ani, și a obținut licența. Din 1988 până în 1992, a lucrat ca medic asistent la Clinica de Femei a Școlii Medicale de la Hanovra, în 1991 devenind doctor în medicină. Din 1992 până în 1996, după nașterea unor gemeni, ea a devenit casnică în Stanford, California, în timp ce soțul ei era profesor la Universitatea Stanford.

Intră in comunitatea BuzăuMedia! Află în timp real când publicăm un articol nou pe site, direct de pe Facebook și YouTube.

Urmărește-ne pe Facebook

Urmărește-ne pe YouTube

Sursa: curentul.info
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult