Reacţie furibundă a Rusiei, după bombardarea Siriei

Sursa foto:theguardian.com

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe  rus Maria Zaharova afirmă într-o postare pe Facebook că trebuie să fii anormal să ataci capitala Siriei exact când existau şanse de pace, referindu-se la atacul lansat de SUA, Marea Britanie şi Franţa asupra unor ţinte din Siria ca răspuns la atacul cu arme chimice lansat în urmă cu o săptămână la Duma. „Trebuie să fii anormal să ataci capitala Siriei exact când avea şansa unui viitor paşnic”, a scris Zaharova, conform Reuters. Ea consemnează că mai întâi poporul sirian a experimentat „primăvara arabă”, apoi Statul Islamic şi acum rachetele americane „deştepte”. „Capitala unui stat suveran, care încearcă de ani buni să supravieţuiască agresiunii teroriste, a fost atacată”, spune Zaharova. Rusia a anunţat sâmbătă convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după atacurile desfăşurate de SUA, Marea Britanie şi Franţa împotriva regimului de la Damasc, relatează AFP.

Preşedintele rus a afirmat în cadrul unui comunicat emis de Kremlin că atacurile coaliţiei condusă de SUA „vor înrăutăţi dezastrul umanitar din Siria”. Putin a adăugat că atacul „va aduce suferinţă populaţiei şi îi va ajuta pe teroriştii care au torturat cetăţenii sirieni în ultimii şapte ani şi vor provoca un noul val de refugiaţi”. Atacul are „un efect devastator asupra întregului sistem de relaţii internaţionale”, a susţinut Putin. El a a subliniat din nou că nu au existat dovezi privind atacul cu arme chimice. „Experţii militari ruşi aflaţi la faţa locului nu au găsit niciun semn că ar fi fost folosit clor sau alte substanţe toxice. Niciun locuitor nu a confirmat un atac chimic”, a precizat Putin.

Potrivit publicației The Guardian,  purtătorul de cuvânt al ministerului apărării,  Igor Konashenkov  a  afirmat că întregul atac a fost falsificat și a declarat ,,avem dovezi care dovedesc că Marea Britanie a fost direct implicată în organizarea acestei provocări”. Reprezentantul britanic al ONU, Karen Pierce, a reacționat și a catalogat acuzația rusă drept „o minciună grotescă și flagrantă”. Liderul suprem al Iranului, Ayatollahul Ali Khamenei, un aliat fidel al regimului lui Bashar al-Assad, a condamnat raidurile aeriene ale coaliţiei conduse de SUA, referindu-se la liderii celor trei ţări ca fiind „criminali”. „Declar că preşedintele american, preşedintele francez şi prim-ministrul britanic sunt criminali şi au comis o crimă”, a declarat el conform agenţiilor de stat.

„Nu încape îndoială că SUA şi aliaţii săi, care sunt implicaţi într-o intervenţie militară în Siria fără să aibă vreun document valabil şi înaintea unui raport final al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, se consideră poliţia şi judecătorii globali. Ei sunt responsabili pentru consecinţele acestei intervenţii şi ar trebui traşi la răspundere”, a adăugat Ali Khamenei. Ministerul de Externe al Iranului a afirmat într-un comunicat că „agresiunea reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Siriei”. „Având în vedere reguli religioase, legale şi etice, Iranul se opune folosirii armelor chimice, dar în acelaşi timp, respinge ferm şi condamnă crearea de scuze pentru a invada o ţară independentă”, se arată în comunicatul ministerului.

Președintele României, Klaus Iohannis a avut și prima reacţie după atacul cu bombe din Siria. Mai exact, șeful statului a scris pe contul de Twitter că „România își reiterează condamnarea cu privire la utilizarea armelor chimice în Syria, care nu este deloc justificată. Suntem solidari cu acțiunile partenerilor noștri strategici”. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a transmis o declaraţie în care îşi afirmă susţinerea faţă de atacurile lansate de SUA, Marea Britanie şi Franţa în Siria.

Sursa: theguardian.com stiripesurse.ro
S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult