Toţi studenţii români, bursieri din China, au fost contactaţi de ambasadă, dar niciunul dintre ei nu are simptome de boală

de Stiri Buzau Media

Trei români se află în provincia Hubei din China, acolo unde au apărut şi s-au extins cazurile de îmbolnăviri cu noul coronavirus. Potrivit unui răspuns la Ministerului de Externe pentru Digi24, cei trei au contactat ambasada României la Beijing pentru a-şi anunţa prezenţa.

Cei trei români care se află în regiunea cea mai expusă coronavirusului nu au până acum simptomele îmbolnăvirii. Decomdată Ministerul de Externe nu a precizat dacă intenţionează să îi aducă în ţară pe cei trei români, aşa cum fac alte ţări din Europa şi America.

Franta, Germania și Spania, de exemplu, îşi vor repatria cetăţenii la mijlocul acestei săpătmâni. Franţa are 800 de cetățenii doar în Wuhan, iar Spania 20.

Şi români sunt mai mulţi în China, însă nu neapărat în zonele cele mai expuse pericolului. Ambasada României la Beijing este în contact cu un grup de români care se află în Beijing pentru a lua parte la un eveniment organizat cu prilejul Anului Nou Chinezesc. Ei spun că vor părăsi teritoriul Chinei şi vor ajunge astăzi în România.

De asemenea, toţi studenţii bursieri din China au fost contactaţi de ambasadă, dar niciunul dintre ei nu are simptome de boală.

În Hong Kong se află aproximativ 120 cetățeni români, iar în Macao aproximativ 70, mai precizează MAE.

În România este o alertă privind o posibilă infectare cu virusul mortal. Un tânăr de 24 de ani, întors în urmă cu opt zile din ţara asiatică, s-a prezentat cu simptome specifice coronavirusului la Spitalul din Bacău. A fost consultat, i s-a făcut un test rapid de gripă, care a ieșit negativ, iar medicul infecționist a hotărât transferul studentului la Matei Balș, în Bucureşti.

Până luni, în China, peste 80 de oameni au murit din cauza acestui coronavirus.