COLECȚIE VESTIMENTARĂ MEDICALĂ CONCEPUTĂ DE DESIGNERUL CĂTĂLIN BOTEZATU PENTRU VIITORII MEDICI

 Cătălin Botezatu își va lansa, pe 27 iulie, colecția de articole vestimentare medicale și sportive, UMF Collection, concepută pentru Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Evenimentul marchează încheierea anului universitar 2016-2017 prin lansarea noii colecții de articole vestimentare promoționale pentru studenții Universității: costume medicale, halate și tricouri.

,,După examenul de admitere din data de 26 iulie și în plină desfășurare a îndrăgitului program „Universitatea de Vară pentru Elevi”, UMF Tîrgu Mureș invită studenții, elevii și întreaga comunitate academică joi, 27 iulie, la ora 19.00, în Sala de Sport „Dr. Anton Pongracz” a Universității, la evenimentul de lansare a noii linii de articole vestimentare medicale și sportive UMF Collection by Cătălin Botezatu.

Cu acest prilej, studenții, viitorii studenți ai Universității, cadrele didactice și medicale își pot achiziționa articole de îmbrăcăminte special concepute pentru UMF Tîrgu Mureș de către Cătălin Botezatu, designer român recunoscut la nivel național și internațional” se arată în comunicatul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult