10 octombrie – ziua decisivă pentru Guvern! Se votează moţiunea de cenzură a PNL

Sursa foto: ziare.com

Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie, intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!”, va fi dezbătută şi votată astăzi, 10 octombrie, în Parlament. Ambele tabere, Opoziția și Puterea, se arată încrezătoare în rezultatul votului, însă negocierile pentru atragerea fiecărui parlamentar într-o tabără sau alta nu s-au oprit nicio clipă. Pentru a dărâma Guvernul Dăncilă, moțiunea are nevoie de 233 de voturi.

În aceeași zi, tot de la ora 10:00, va avea loc protestul ”Luptăm pentru România”, în fața Parlamentului. Acest protest a fost anunțat în mediul online: ,,Joi, 10 octombrie, începând cu ora 10:00, Parlamentul va citi, dezbate şi vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului PSD, condus de Viorica Dăncilă. Joi, 10 Octombrie, începând cu ora 10:00, ne strângem la Parlament, intrarea dinspre Parcul Izvor, pentru a-i spune ADIO, celui mai prost Guvern din istoria acestei ţări. Moţiunea a fost semnată de 237 de parlamentari, toţi parlamentarii Opoziţiei (PNL, Pro România, USR, PMP, ALDE, minorităţi), alături de 4 parlamentari de la PSD, decurând înscriși în PRO ROMANIA. După ce vom afla că moţiunea a trecut, plecăm în marş spre Guvern! Hai şi tu alături de noi în cel ce probabil va fi ultimul protest semnificativ al acestui an. S-a terminat!”. Moţiunea de cenzură ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost citită joia trecută în plenul Parlamentului.

În cazul în care moţiunea pică, Guvernul Dăncilă rămâne în funcţie, iar premierul a anunţat că săptămâna următoare va merge în Parlament cu lista Guvernului remaniat.  „Moţiunea nu va trece, Guvernul nu va cădea. Eu cred în responsabilitatea parlamentarilor. Cred că mulţi dintre membrii Parlamenului, chiar şi dintre cei care au semnat această moţiune, mâine nu o vor vota”, s-a arătat încrezătoare Viorica Dăncilă miercuri seară, cu câteva ore înainte de ședința Parlamentului. Pe de altă parte, în mediul online, a apărut un nou mesaj de pe pagina ,,Luptăm pentru România”, intitulat ,, Moțiunea, în PERICOL!”: ,,După ce, 237 de parlamentari au semnat motiunea si au anuntat ca o vor vota, se pare ca 5 s-ar fi răzgândit, astfel că în favoarea moțiunii ar vota doar 232 de parlamentari. Minimul, ca moțiunea să treacă, este de 233 de voturi.”

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult