Au intrat în vigoare noile reglementări privind activităţile de transport alternativ

de Stiri Buzau Media

Noile reglementări privind activităţile de transport alternativ au intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Începând cu 1 februarie 2020, intră în vigoare O.U.G. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto. Transportul alternativ se poate realiza doar prin intermediul unei platforme digitale avizate tehnic de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, autoturismele trebuie să deţină autorizaţie pentru transportul alternativ, iar şoferul un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română. Până la această dată, persoanele fizice şi juridice care derulează operaţiuni ce intră sub incidenţa acestei ordonanţe au beneficiat de o perioadă de tranziţie pentru punerea în acord cu noile prevederi legale„, se arată într-un comunicat al IGPR.

Autoturismele utilizate la transportul alternativ trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să aibă maximum cinci locuri, inclusiv locul conducătorului auto; să aibă inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare şase luni; la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei; să deţină copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.

Autoturismele care efectuează transport alternativ nu beneficiază de facilităţile de trafic aferente serviciilor publice de transport local, pasagerii urcând şi coborând în locurile unde este permisă oprirea autovehiculelor. Pe durata efectuării curselor, autoturismele înregistrate pe platforma digitală vor avea afişat la vedere, în partea din faţă şi din spate a autoturismului, un ecuson care va conţine numărul de înmatriculare, denumirea platformei digitale pe care este înregistrat autoturismul şi elemente de siguranţă care să ateste autenticitatea ecusonului.

Şoferii care efectuează transport alternativ trebuie să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani, să deţină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de Autoritatea Rutieră Română şi să deţină permis de conducere categoria B de cel puţin doi ani. În plus, trebuie să nu aibă cazier, să deţină aviz medical şi psihologic, să nu-i fi fost suspendat dreptul de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive şi să nu fi fost implicat în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.

Atunci când îşi desfăşoară activitatea, conducătorul auto trebuie să deţină la bordul autoturismului şi să prezinte organului de control rutier, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia rutieră, şi următoarele documente: asigurarea de răspundere civilă auto; asigurarea pentru persoane şi bunurile acestora; ecusonul de transport alternativ; copia conformă a autorizaţiei pentru transport alternativ„, se menţionează în comunicat.

Conducătorii auto au şi o serie de obligaţii, printre care să aibă ţinută corespunzătoare, un comportament civilizat şi preventiv în relaţia cu clientul, să nu refuze efectuarea cursei în condiţiile iniţial agreate, să se supună controlului autorităţilor cu atribuţii în domeniu, să nu utilizeze mijloacele audio-video fără acordul clientului şi să efectueze cursa doar cu un autoturism înscris pe platforma digitală.

Controlul respectării noilor prevederi legale este asigurat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, poliţiştii rutieri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi inspectoratele teritoriale de muncă, potrivit actelor normative care reglementează domeniul de competenţă al acestor instituţii.