DIICOT va relua astăzi cercetările acasă la Gheorghe Dincă

Deși ieri, șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism spunea că oamenii legii nu pot descinde la acasa lui Dincă, fără ca acesta să fie prezent, astăzi, DIICOT va relua cercetările acasă la Gheorghe Dincă. Acesta este internat în spital, acuzând dureri în urma descinderilor oamenilor legii, de care susține că a fost bătut. Decizia de a se relua căutările acasă la Dincă a fost una forțată de familia Luizei Melencu, fata dispărută în aprilie și pe care Dincă recunoaște că a ucis-o. Mai exact, avocatul familiei Melencu a anunțat că a somat organele legii să continue ancheta, pe motiv că fetele ar putea fi în viață și riscă să moară dacă nu sunt reluate căutările. Familia Luizei a amenințat cu plângere penală pentru favorizarea infractorului. Structura Centrală a DIICOT a preluat dosarul cazului din Caracal, dată fiind complexitatea acestuia şi resursele implicate. Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a apreciat că, ”având în vedere complexitatea cauzei, mediatizarea excesivă a acesteia, precum şi resursele tehnice logistice şi umane necesare aflării adevărului judiciar, preluarea dosarului de la ST Craiova la Structura Centrală a D.I.I.C.O.T. ar contribui la stabilirea corectă a situaţiei de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare şi utile cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părţilor”.Acesta a menționat în cursul zilei de ieri că, în cazul Caracal nu este neglijată nicio pistă, nicio variantă şi că şi-ar dori, din tot sufletul, ca fetele să fie găsite în viaţă.

 

 

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult