Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga: ,,Am decis să renunț la funcție!”

Sursa foto: ziare.com

Directorul General al CNAIR, Narcis Neaga a decis să își dea demisia din funcție. Decizia acestuia vine după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut, luni, ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR. Viorica Dăncilă îl consideră vinovat pe Narcis Neaga pentru problemele din infrastructura rutieră din România. Prim-ministrul ar fi ajuns la această concluzie după ce a cerut o analiză amănunţită referitoare la stadiul mai multor şantiere şi nu a fost mulţumită de răspunsurile primite.

Narcis Neaga a anunțat, printr-un comunicat de presă,  că în urma unei discuții pe care a avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, a decis să renunțe la funcție: ,,Având în vedere importanța dezvoltării infrastructurii rutiere pentru bunul mers al economiei romanești și faptul că pentru a reuși să atingem cu succes acest obiectiv este nevoie de bună credință și de colaborarea necondiționată a tuturor factorilor de decizie din România precum și în urma unei discuții pe care am avut-o cu Președintele Consiliului de Administrație, Costin Mihalache, am decis să renunț la funcția de Director General al CNAIR S.A. În opinia mea acesta este și sensul mesajului transmis de premierul Viorica Dăncilă, pe care îl respect.”

Pe de altă parte, el menționează că pe durata mandatului său a reușit să lanseze împreună cu ceilalți colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro. ,,Bineînțeles că am să continui să fac toate eforturile pentru a sprijini în continuare proiectele importante de infrastructură, indiferent de poziția socială sau de funcția pe care o voi ocupa în viitor. Vă asigur că pe întreaga perioadă a mandatului meu am făcut tot ce mi-a stat în putință pentru a debloca proiectele de infrastructură sau pentru a le continua pe cele aflate deja în derulare, astfel încât românii să beneficieze de o infrastructură modernă așa cum este normal să existe într-o țară europeană. Așa am reușit să lansez împreună cu ceilalți colegi din CNAIR proiecte în valoare de aproape 4 miliarde de euro care în mod sigur vor asigura României în următorii ani dezvoltarea necesară unei economii europene. Sper ca și cei care vor prelua mandatul de Director General al CNAIR să înțeleagă responsabilitatea pe care o presupune această funcție”, a mai menționat Narcis Neaga.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult