Laura Codruța Kövesi s-a clasat pe primul loc în selecția pentru postul de procuror european

de Stiri Buzau Media
Sursa foto: wikipedia
Sursa foto: wikipedia

Kövesi este prima pe lista scurtă pentru Procurorul European trimisă la Parlamentul European și Consiliul UE, potrivit surselor G4Media.ro. Ea a fost urmată de Jean – Francois Bohnert (Franța) și Andres Ritter (Germania). Comitetul de selecție a trimis lista scurtă de trei nume la Parlamentul European și Consiliul UE. Din lista scurtă va fi ales de Parlamentul European câștigătorul competiției. Comitetul de selecție a luat decizia la ședința din 1 februarie. Votul din Parlamentul European și cel din Consiliul UE vor avea loc la finalul lunii februarie și începutul lunii martie.

Rămâne de văzut care va fi poziția guvernului României la votul din Consiliul UE, precum și votul europarlamentarilor români PSD și ALDE. Potrivit unor surse politice, guvernul ia în calcul abținerea de la vot. Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018. Din România, în afară de Kövesi, au mai fost alte două candidaturi care ar fi fost respinse. Înființat în 2017, Parchetul European va investiga infracțiunile care aduc prejudicii bugetului UE, cum ar fi actele de fraudă sau de corupție ori cazurile transfrontaliere de fraudă în materie de TVA de peste 10 milioane de euro.