REGELE MIHAI A PRIMIT DIN NOU SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE

   Reprezentanţii Casei Regale anunţă că starea de sănătate a Regelui Mihai nu s-a agravat faţă de zilele trecute, semnele vitale ale Majestății Sale aflându-se pe o platformă constantă. Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale a fost la reședința din Elveția, în mai multe rânduri, și a dat împărtășanie Regelui. ,,Starea Majestăţii sale este, după cum am comunicat, foarte precară. Medicii, în acest moment, îşi concentrează eforturile pentru a îl menţine pe Majestatea sa fără dureri şi într-o stare confortabilă. Previziunile sunt imposibile în aceste cazuri. Nu putem să spunem. Sunt momente mai bune, momente mai proaste. Pentru moment, din fericire situaţia s-a stabilizat, însă fără discuţie că este o situaţie precară, pe care am exprimat-o foarte clar. (…) Are şi momente în care este conştient, are momente în care este mai puţin conştient. Este o evoluţie normală în cazul situaţiei respective” a declarat recent Andrew Popper, şeful Casei Majestății Sa Regele Mihai. Medicii au transmis faptul că, în actuala stare în care se află Majestatea Sa, Principesa Moștenitoare Margareta poate să se întoarcă în România deocamdată, pentru a-și relua activitățile publice.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE: