Antonel Tănase este noul secretar general al Guvernului

de Stiri Buzau Media

Premierul Ludovic Orban, l-a numit astăzi, pe președintele PNL Sector 3, Antonel Tănase, în funcția de secretar general al Guvernului. „Un profesionist desăvârșit şi un caracter pe măsură, indiferent de piedici și greutăți, domnul Antonel Tănase a pus întotdeauna pe primul loc munca și seriozitatea. Îi dorim mult succes şi suntem convinși că prin rigurozitatea de care a dat dovadă până acum îşi va îndeplini cu brio toate sarcinile și proiectele care vor urma”, este mesajul colegilor din PNL.

Antonel Tănase este trezorierul PNL și președintele interimar al filialei Sector 3 a partidului. În vârstă de 47 de ani, Antonel Tănase a absolvit două facultăți – Istorie și Economie – este doctor în economie. Este membru PNL din 1991. El a fost secretar de stat la Ministerul Transporturilor în mandatul lui Ludovic Orban, iar anterior a fost consilier general PNL la București.

Secretariatul General al Guvernului (SGG) are rolul de a asigura derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. Secretariatul General al Guvernului este condus de secretarul general al Guvernului, cu rang de ministru, numit şi eliberat din funcţie prin decizie a prim-ministrului.

Știri despre: