Comunicat de presă – Laurentiu Constantin, Președinte PSD Beceni

În ultimii ani am depus eforturi însemnate pentru promovoarea și dezvoltarea comunei noastre, dar constat cu tristețe că organizația PNL Beceni în frunte cu canditatul acesteia, din dorința de a se face cunoscuți, încearcă să manipuleze opinia publică prin aruncarea în spațiul public de minciuni și știri „Fake news” asupra mea și a activității administrației publice locale.
Nu o să dau curs acestor acțiuni, dar vreau să clarific clar două subiecte care pătează imaginea comunei noastre:
1. În comuna noastră nu există nicio persoană carantinată sau infectată cu COVID-19.
2. În acest moment niciun locuitor din comuna Beceni nu este distribuitor de droguri sau implicat în astfel de activități, iar pe această cale fac un apel către tineri să nu se lase atrași de consumul acestor substanțe interzise.

Resping ferm încercările adversarilor politici de a se face remarcați prin asemenea ticăloșii și le transmit că minciuna și calomnia nu sunt o soluție pentru o campanie electorală demnă.

Programul meu și al echipei pe care o coordonez înseamnă fapte, măsuri si obiective concrete pe care urmează să vi le prezentăm în următoarea perioadă!

Laurentiu Constantin
Președinte PSD Beceni

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult