Comunicat de presă – Partidul Mișcarea Populară Buzău

 

Liderul PMP Buzău: PSD poate fi învins chiar acasă la Ciolacu

Președintele PMP Buzău, deputatul Adrian Mocanu, dinamitează discursul neinspirat al liberalului Cristi Romanescu, care se plângea recent că lupta cu PSD-ul este grea în județul nostru și afirma că strategia partidului vizează doar alegerea consilierilor locali. Deputatul PMP nu se oprește la a critica atitudinea pasivă a liberalilor. Mocanu își asumă din nou rolul de lider al Opoziției locale și arată care este strategia pentru a învinge PSD, chiar acasă la Marcel Ciolacu.

„Buzăul nu este «bârlogul lui Ciolacu», așa cum se lamentează liberalii locali, ci unul dintre ultimele bastioane roșii din România, pregătit pentru a fi eliberat!

Strategia PMP Buzău este axată pe lupta reală cu PSD-ul, rupt de realitate, sursa primară a devalizării banului public. Mai mult de jumătate dintre primarii PSD din județul Buzău își vor pierde mandatele dacă și celelalte partide din Opoziția locală vor renunța la teama de a lupta cu PSD-ul. Putem atinge împreună o țintă politică esențială: câștigarea majorităților politice în Consiliul Județean și în consiliile locale.

Știu cât de dificil este să te împotrivești la modul real PSD-ului. Echipa PMP Buzău este ținta atacurilor zilnice ale Grupării Roșii, mascate sub felurite forme, toate alimentate din bani publici. O explicație a longevității PSD în Buzău este aceea că au creat un Sistem în care, folosindu-se de banii publici, au integrat partide, adversari politici, mijloace de informare în masă, ONG-uri și instituții publice.

Echipa PMP Buzău este obișnuită să stea singură, în dezavantaj numeric, în câmp deschis în fața armatei PSD. O întrebare pentru cei care conduc partidele de opoziție din Buzău: nu credeți că PSD-ul ar da înapoi dacă ați ieși din ascunzători și ne-am uni armele?

Eu sunt convins că lupta ar fi câștigată în asemenea condiții. Doar în acest fel ne putem vindeca de sindromul bârlogului lui Ciolacu, domnule Romanescu! Putem să-l învingem împreună. La el acasă!”, punctează președintele popularilor buzoieni într-o postare pe pagina sa de Facebook.

ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ A PMP BUZĂU

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPT Mai mult