Comunicat de presă primit din partea deputatului Sorin Lazăr: ,,Delegație la nivel înalt a Republicii Chineze, la Comisia pentru buget a Camerei Deputaților”

Marcând împlinirea a 70 de ani de relații diplomatice neîntrerupte și a 15 ani de Parteneriat Amplu de Prietenie și Cooperare între România și Republica Populară Chineză,domnul deputat Sorin Lazăr, preşedintelele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, împreună cu alţi deputaţi membri ai comisiei, au primit delegaţia chineză condusă de E.S. domnul Shi Yaonin – preşedintele Comisiei pentru Afaceri Bugetare a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale Populare a R.P. Chineze şi vicepreşedinte al Comisiei Financiare şi Economice a Comitetului Permanent al Adunării Naţionale populare a R.P. Chineze. A fost prima vizită oficială a unui preşedinte al Comisiei pentru afaceri bugetare din R.P. Chineză la Comisia pentru buget a Camerei Deputaţilor. Scopul vizitei a fost acela de a realiza un schimb de experienţă privind procesul şi practica studierii bugetului şi a aprobării acestuia de către Parlament, rolul comisiilor de specialitate responsabile în supravegherea implementării bugetului.

,,În calitate de gazdă a evenimentului, mi-am exprimat dorința ca Romania să devină un partener comercial și investițional privilegiat al Chinei, prin intensificarea schimburilor comerciale, prin creșterea investițiilor Chinei în România în infrastructura mare, în sectorul energetic, în industria tehnologiilor înalte, mesaj apreciat și agreat de partea chineză. În timpul discuțiilor, purtate într-un cadru amical, am avut un interesant schimb de experiență cu partea chineză privind modul în care se elaborează, aprobă, execută și controlează bugetul în țările noastre”, a declarat deputatul Sorin Lazăr.

Având în vedere că cele două ţări se bazează pe o economie tradiţională, că R.P. Chineză este primul partener comercial al României din zona asiatică, ne dorim atingerea unui echilibru dinamic între volumul exporturilor şi cel al importurilor pentru a evita accentuarea deficitului comercial defavorabil României. Mai mult decât atât, se doreşte, de ambele părţi, o creştere a fluxului de investiţii chineze în România, prin promovarea cooperării bilaterale pe principii de transparenţă şi predictibilitate. Vizita delegaţiei chineze promovează relaţiile de colaborare dintre cele două comisii parlamentare şi extinde relaţiile bilaterale România – China. Ambele părţi consideră că discuţiile au fost echilibrate şi constructive, iar întrevederea a fost una de succes.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult