Comunicat de presă primit din partea mișcării politice ,,România Mare în Europa”

,,Dacă orele de istorie, de cultură civică sau de geografie ți-au dat mereu bătăi de cap, locul tău nu este în mișcarea politică „România Mare în Europa”, lansată duminică la București. Inițiatorii mișcării au anunțat că aspiranților la statutul de membru în viitorul partid de orientare conservatoare le vor fi testate cunoștințele generale și numai cei care vor trece testul, vor putea deveni membri în formațiunea politică. Unificarea românilor din țară și de pretutindeni, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, sprijinirea familiei românești și a capitalului autohton sunt câteva dintre obiectivele mișcării politice „România Mare în Europa”.

Valorile pe care se fundamentează mișcarea politică au ca elemente centrale familia, națiunea, credința creștină și libertatea, iar ca principii, „România Mare în Europa” se va axa asupra principiului unionist, al proprietății private, al recursului la tradiție, meritocratic și al spiritului de sacrificiu. Inițiativa constituirii mișcării politice vine ca urmare a campaniei pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a candidatului independent George Simion. Cei care vor să dea testul de cultură generală pentru a accede în mișcarea politică, o pot face înscriindu-se la adresa https://www.mareineuropa.ro/membri”, se arată în comunicatul de presă.

S-AR PUTEA SĂ TE INTERESEZE:

BuzăuMedia utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Apăsând "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie. DA, ACCEPTMai mult